Superliga Romaniei Acțiunile întreprinse ca Aaron Boupendza să joace contra Farului. Declarațiile oficialilor giuleșteni
Data actualizării:
Data publicării:
Fotbalistul gabonez Aaron Boupendza a semnat cu Rapid la mijlocul lunii septembrie, însă nu a evoluat până în acest moment la gruparea giuleșteană.

În cursul zilei de 10 octombrie, oficialii clubului Rapid București au primit decizia favorabilă a celor de la FIFA în ceea ce privește legitimarea lui Aaron Boupendza (28 de ani). Concret, jucătorul a primit Cartea Verde din partea forului internațional, acest lucru permițându-i fotbalistului să joace, dar abia după ce instituțiile din țara noastră oferă un aviz favorabil.

Marian Mihail, directorul executiv al clubului Rapid din această vară, a transmis că se face tot posibilul ca atât Boupendza, cât și Clinton N'Jie, celălalt jucător al Rapidului care nu a primit încă drept să joace, să poată evolua în următoarea etapă a Superligii, contra Farului Constanța.

„A venit momentul nostru, am semnat, am cerut certificatul din America, ni s-a spus că e trimis deja în Egipt. L-am cerut din Egipt, nu au vrut să-l dea”

„Amândoi (n.r.- Boupendza și N'Jie) sunt în regulă cu dreptul de joc. Ceilalți colegi ai mei au călcat pedala de accelerație pentru a le obține permisele de muncă. Partea tehnică ne-a transmis că e nevoie de ei. Nu este obținut încă 100% (n.r. - permisul de muncă pentru cei doi), dar considerăm că e o șansă serioasă.

Instituțiile din România care se ocupă cu dreptul la muncă și imigrație au rămas la nivelul dinainte de 2020. Am o echipă în spate care face tot ce ține de noi. În momentul în care are loc o legitimare a unui jucător, se eliberează un certificat internațional de transfer, cartea verde de pe vremuri.

După ce am semnat cu jucătorul, am constatat că acest document era blocat pentru că fusese solicitat din Egipt, de la Federația Americană. A venit momentul nostru, am semnat, am cerut certificatul din America, ni s-a spus că e trimis deja în Egipt.

L-am cerut din Egipt, nu au vrut să-l dea, noi am cerut ajutorul FIFA, care joi a dat o decizie definitivă că jucătorul are drept de joc pentru noi”, a declarat Mihail, la emisiunea Liga Digisport.

Rapid București revine după pauza competițională pe teren propriu, împotriva Farului, în a XIII-a etapă a Superligii, meci programat pe 21 octombrie, începând cu ora 21:00.

VEZI AICI PROGRAMUL PRIMEI ETAPE ÎN CUPA ROMÂNIEI


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Laszlo Dioszegi îi acuză pe suporterii dinamovişti că sunt necivilizaţi

pixel