Echipa nationala Adi Mutu crede că Ianis Hagi a fost jucătorul esențial în partida de aseară a naționalei României: „Nu s-a lăsat influențat!”
Data publicării:
Antrenorul CFR Cluj crede că Ianis Hagi a arătat un nivel de joc foarte bun în meciul amical al naționalei României de aseară, pierdut în fața Columbiei, scor 2-3. Adi Mutu a comentat prestația jucătorului de 25 de ani în cele două partide pregătitoare competiției din vară.

Ianis Hagi a adus o dispoziție bună pe teren

Adrian Mutu l-a felicitat pe Ianis Hagi, după prestația și nivelul de joc arătate în partidele amicale ale selecționatei României cu Irlanda de Nord și Columbia. Antrenorul clujenilor a afirmat că fiul lui Gică Hagi nu s-a lăsat influențat de decizia lui Edi Iordănescu de a începe ambele meciuri cu fotbalistul de 25 de ani pe banca de rezerve: „Felicitări lui Ianis pentru că are o atitudine pozitivă și că nu l-a afectat foarte mult că a fost rezervă în ambele meciuri. Am remarcat la el atitudinea pozitivă cu care a intrat, asta înseamnă că dă dovadă de profesionalism, ceea ce este important.”

De asemenea, Adi Mutu a mai remarcat faptul că, odată cu intrarea lui Ianis Hagi pe teren, echipa a arătat mult mai bine împotriva celor două echipe adversare: „Intrarea lui Ianis a fost bună. Am văzut că și în meciul cu Irlanda de Nord a intrat cu multă ambiție, cu un vibe pozitiv.”

Mutu îl vrea pe Ianis titular la națională

„Briliantul” a mai afirmat că fotbaliștii introduși de pe banca de rezerve au adus un aport semnificativ în cea de-a doua repriză a partidei: „Cei care au intrat după bancă au adus ceva în plus, lucru care este foarte important.”

Mai mult decât atât, Mutu a mărturisit că ar vrea să îl vadă pe Ianis Hagi titular în tricoul naționalei: „Pe Ianis aș fi vrut să-l văd de la început.”

Cu toate că naționala României a pierdut partida amicala contra Columbiei, Ianis Hagi a avut o prestație foarte bună, jucătorul fiind introdus în cea de-a doua repriză a meciului. Datorită nivelului ridicat pe care l-a arătat fotbalistul, scorul s-a strâns la 3-2 pentru Columbia, după mai bine de 80 de minute în care sud-americanii au condus cu 3-0, arătând un joc excelent. Golul lui Hagi din minutul 84 a determinat ca echipa națională a României să prindă curaj, Florin Tănase reușind să înscrie, și el, în poarta columbienilor (min. 94). Deși „tricolorii” și-au ridicat nivelul de joc, aceștia nu au mai putut aduce golul egalării.

Edi Iordănescu decide lotul naționalei

Mutu a mai declarat că nu se poate pronunța, ipotetic vorbind, asupra unei alte desfășurări a partidei de aseară contra Columbiei, în contextul introducerii lui Ianis ca titular: „La nivelul jocului n-am cum să-mi dau seama dacă nu-l văd de la început. Sunt curios ce-ar fi făcut, cum ar fi jucat când Columbia era la turație maximă”.

Una e când joci de la început și alta când intri de pe bancă. Acum Edi (n.r – Iordănescu) știe ce calcule și a făcut, cum vrea să vadă echipa asta pentru EURO”, a mai declarat Adrian Mutu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel