Superliga Romaniei Adrian Șut, chemat înapoi la FCSB chiar în ziua în care își înmormântează tatăl. Gigi Becali, criticat pentru decizie
Data publicării:
Finanțatorul celor de la FCSB a fost criticat pentru atitudinea pe care a arătat-o față de jucătorul în vârstă de 25 de ani.

Gigi Becali a oferit o serie de declarații lipsite de empatie în privința fotbalistului Adrian Șut, care și-a pierdut de curând tatăl. Finanțatorul clubului de fotbal a relatat o discuție cu oficialul „roș-albastru” MM Stoica, spunând că nu a fost de acord cu opțiunea ca jucătorul să se întoarcă de la înmormântarea tatălui său după o zi, ci chiar în ziua în care acesta își conduce părintele pe ultimul drum.

„Și mie mi-a murit tata, la revedere! A murit, l-am îngropat, la revedere!”

„Mihai Stoica e acolo (n.r cu Adrian Șut), mi-a zis că îl înmormântează joi şi că Şut vine vineri. I-am zis: 'Băi, Mihai, eu nu accept asta'. Ce datină?!

Și mie mi-a murit tata, la revedere! A murit, l-am îngropat, la revedere! I-am zis joi să vină încoace, că el voia să vină vineri. Nu! Joi să vină şi vineri la antrenament”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.

Declarațiile lui Becali nu au fost trecute cu vederea în spațiul public. Chiar sociologul Gelu Duminică a decis să își exprime opinia în acest sens, spunând că hotărârea patronului este o „lipsă totală de umanitate”, toate acțiunile întreprinse în această speță fiind „cu numele Domnului pe buze”.

„Aveți grijă ce și cum alegeți! Dacă nu alegem cu grijă, lumea noastră se va împărți între stăpâni și slugi”

„Un jucător de fotbal de la FCSB este obligat de angajator să revină la echipă imediat (adică chiar în ziua aia) după ce-și conduce tatăl pe ultimul drum. Acel angajator este și candidat la alegerile care vin. A fost și parlamentar, ba chiar și eurodeputat.

Încălcarea legii, care permite oricărui angajat să aibă zile de concediu în astfel de situații, și o lipsă totală de umanitate. Și toate cu numele Domnului pe buze.

Aveți grijă ce și cum alegeți! Pentru că dacă nu alegem cu grijă, lumea noastră se va împărți între 'stăpâni' și 'slugi'”, a scris Gelu Duminică, pe contul său de Facebook.

Adrian Șut: „Te vom iubi veșnic, tati!”

Adrian Șut trece prin momente grele după moartea tatălui său. Inițial, au existat zvonuri potrivit cărora accidentarea acestuia a recidivat, dar plecarea lui după derby-ul FCSB - Dinamo (2-0), din a 13-a etapă a Superligii, s-a datorat stării de sănătate a tatălui său, care a și decedat la scurt timp după. Adrian Șut a decis să ia urgent o cursă spre Oradea, găsindu-și, din fericire, tatăl în viață.

Fotbalistul legitimat la FCSB a postat pe contul său de Instagram un mesaj emoționant după decesul tatălui său, alături de o fotografie în care îl îmbrățișează.

„Te vom iubi veșnic, tati! Și apoi se va întâmpla că spiritele celor care sunt drepți sunt primite într-o stare de fericire, care este numită paradis, o stare de odihnă, o stare de pace în care se vor odihni de toate necazurile lor și de toate grijile și întristările”, a scris Adrian Șut la Insta Stories.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel