Echipa nationala Alin Stoica îl atacă din nou pe Anghel Iordănescu. A spus cum l-a gonit de la meciul de retragere al lui Gică Popescu
Data publicării:
Alin Stoica a fost invitat să joace la meciul de retragere al lui Gică Popescu, căpitanul "Generaţiei de Aur", însă Anghel Iordănescu l-a trimis acasă cu o zi înainte de meci. Acum, fostul fotbalist a spus ce s-a întâmplat. 

Potrivit lui Alin Stoica, Anghel Iordănescu s-a supărat că acesta a întârziat la cina dinaintea meciului, Deşi trebuia să fie un eveniment relaxant, în care să fie celebrată cariera lui Gică Popescu, Alin Stoica a fost acuzat că nu respectă echipa naţională. 

"Mi-am dat seama sută la sută că nea Puiu are ceva cu mine abia în 2004. Hai să vă povestesc ceva. Fusesem convocat pentru meciul de retragere a lui Gică Popescu, stiți că a organizat Gică Popescu evenimentul Gala Campionilor de la Craiova. Acel meci a avut loc acum 20 de ani. Cu o zi înainte avusese loc o conferință de presă la un hotel, acolo unde au fost prezentate tricourile. La Gala asta pentru echipa stelelor mondiale veniseră să joace Tafferel, Guardiola, Stoichkov și alții. A doua zi noi trebuia să ne străngem la un restaurant, iar apoi plecam spre Craiova. Eu am ajuns din cauza traficului cu 20 de minute întârziere.

Știți ce mi-a făcut nea Puiu? M-a făcut cu ou și oțet în fața tuturor. M-a luat că aici e echipa națională, iar eu nu o respect. Eu prima dată am crezut că glumește, mai ales că nu era un meci oficial, ci un meci de retragere, un eveniment de gală. Mi-a zis să îmi iau geanta și să plec. Eu i-am spus: 'Bre, nea Puiu, aici poți juca şi matale. Stai calm, ce naiba'. Dar nimic, m-a dat afară și mi-a zis că nu voi mai juca în acest meci de retragere. Acum vă dați seama cum am fost eu tratat în acei ani? Și știți de ce? Și-a permis să facă acest lucru deoarece tatăl meu a fost mereu un om dulce cu el. Nu i-a zis public niciodată nimic, deși poate că își permitea deoarece jucase cu el la Steaua. Nici lui Boloni, dar nici lui Gică Hagi, tata nu le-a zis niciodată nimic public, deși el știa și vedea cum cei trei se poartă cu mine. Dar ăsta a fost tata. A fost un om dulce cu toată lumea și nu i-a deranjat niciodată, iar ei și-au permis multe cu mine și au dat dovadă că nu îmi respectă tatăl și nici pe mine”, a spus Alin Stoica, în exclusivitate pentru ProSport.

În plus, spune Alin Stoica, Anghel Iordănescu l-a lăsat acasă la CM 1998, similar modului în care procedase cu Marius Lăcătuş la Mondialul din 1994. Şi, dacă faţă de Marius Lăcătuş a recunoscut că a greşit, faţă de Alin Stoica Anghel Iordănescu nu şi-a recunoscut vreodată vreo greşeală. 

"Pentru Campionatul Mondial din ’94 nea Puiu l-a lăsat aiurea acasă pe Marius Lăcătuș, iar pentru Campionatul Mondial din ’98 pe mine. Am văzut recent că nea Puiu a avut puterea să recunoscă că i-a făcut o mare nedreptate lui Lăcă și că acum îi pare rău că nu l-a convocat în lotul pentru SUA, dar de mine nu a scos nicio vorbă pentru ceea ce mi-a făcut în ’98.

După ’94 Marius Lăcătuș a mai avut șansa să prindă Campionatul Mondial din ’98, dar eu apoi nu am mai prins nimic. Eu știu foarte bine de ce nu am fost convocat la CM din ’98. Și știu foarte bine cum a ajuns în locul meu acolo Ilie Dumitrescu", a mai spus fostul jucător al lui Anderlecht Bruxelles. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel