Fotbal international Au fost stabilite sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor. Meciuri tari, demne de finale de EURO sau Mondial
Angel Di Maria, fostul atacant al echipei spaniole de fotbal Real Madrid, care evoluează în prezent la Benfica Lisabona, se va retrage din selecţionata Argentinei după Copa America 2024, a anunţat joi campionul mondial, citat de AFP.
"Cu toată durerea în suflet şi un nod în gât îmi iau rămas bun de la cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în cariera mea", a scris Di Maria pe Instagram.
Copa America, turneu în care Argentina este deţinătoarea trofeului, va avea loc în perioada 20 iunie - 14 iulie 2024 în Statele Unite.
"Aceasta va fi ultima dată când voi purta tricoul Argentinei", a continuat fotbalistul în vârstă de 35 de ani, care a mai jucat în cariera sa la Manchester United, Paris Saint-Germain şi Juventus Torino.
Angel Di Maria a disputat ultimul său meci din preliminariile Cupei Mondiale marţi, la Rio de Janeiro, unde Argentina a învins-o pe marea sa rivală Brazilia (1-0).
În vârstă de 35 de ani, Di Maria a evoluat de 136 ori în tricoul naţionalei Argentinei, de la debutul său internaţional, în 2008. El a participat la patru Cupe Mondiale şi a marcat unul dintre golurile selecţionatei "albiceleste" în finala Mondialului 2022 din Qatar, câştigată la loviturile de departajare în faţa Franţei, scrie Agerpres.
Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...