Handbal Antrenorul SCM Râmnicu Vâlcea își dă demisia, după înfrângerea cu CS Rapid București
Data publicării:
Antrenorul echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, Bent Dahl, a făcut anunțul pe rețelele sociale.

Antrenorul Bent Dahl încheie colaborarea cu echipa SCM Râmnicu Vâlcea

CS Rapid București a învins-o categoric pe SCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 39-26 (18-17), miercuri, în deplasare, într-un meci din a noua etapă a Ligii Naționale de handbal feminin.

Vicecampioana și-a luat revanșa după ce a pierdut în etapa trecută în Giulești, cu Minaur Baia Mare. La Râmnicu Vâlcea, Rapid avea un singur gol avans la pauză, dar a avut o repriză secundă excelentă, cu un parțial 21-9.

Ștefania Stoica a marcat nouă goluri pentru Rapid, Eliza Buceschi opt, Andjela Janjusevic șapte, iar Albertina Kassoma șase, în timp ce de la vâlcence s-a remarcat Anniken Wollik, cu șase goluri.

După înfrângerea suferită miercuri, antrenorul Bent Dahl și-a anunțat demisia pe rețelele sociale. El a spus că își încheie colaborarea cu vâlcencele, urând tot ce e mai bun clubului de handbal.

„Azi este sfârșitul călătoriei mele la SCM Râmnicu Vâlcea. Doresc ca toți oamenii care sprijină acest club să aibă parte de tot ce e mai bun.

Toate cele bune,

Bent.”, a scris antrenorul, pe contul său de Instagram.

Clasament

1. CSM București – 9 meciuri, 8 victorii, 0 egaluri, 1 înfrângere, Golaveraj: 277:176, 24 puncte

2. Corona Brașov – 9 meciuri, 8 victorii, 0 egaluri, 1 înfrângere, Golaveraj: 285:233, 24 puncte

3. Baia Mare – 8 meciuri, 7 victorii, 0 egaluri, 1 înfrângere, Golaveraj: 234:207, 21 puncte

4. Bistrița – 9 meciuri, 6 victorii, 0 egaluri, 3 înfrângeri, Golaveraj: 256:234, 18 puncte

5. Rapid București – 9 meciuri, 6 victorii, 0 egaluri, 3 înfrângeri, Golaveraj: 255:216, 18 puncte

6. Râmnicu Vâlcea – 9 meciuri, 6 victorii, 0 egaluri, 3 înfrângeri, Golaveraj: 304:277, 18 puncte

7. SCM Craiova – 8 meciuri, 5 victorii, 0 egaluri, 3 înfrângeri, Golaveraj: 217:211, 15 puncte

8. Dunărea Brăila – 8 meciuri, 4 victorii, 1 egal, 3 înfrângeri, Golaveraj: 209:223, 13 puncte

9. Măgura Cisnădiei – 8 meciuri, 4 victorii, 1 egal, 3 înfrângeri, Golaveraj: 216:238, 13 puncte

10. Zalău – 9 meciuri, 2 victorii, 0 egaluri, 7 înfrângeri, Golaveraj: 233:245, 6 puncte

11. Târgu Jiu – 8 meciuri, 1 victorie, 0 egaluri, 7 înfrângeri, Golaveraj: 202:236, 3 puncte

12. Gloria Buzău – 8 meciuri, 1 victorie, 0 egaluri, 7 înfrângeri, Golaveraj: 202:240, 3 puncte

13. CSM Slatina – 8 meciuri, 1 victorie, 0 egaluri, 7 înfrângeri, Golaveraj: 204:269, 3 puncte

14. Iași – 8 meciuri, 0 victorii, 0 egaluri, 8 înfrângeri, Golaveraj: 188:286, 0 puncte


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Handbal

logo icon Articole similare

Handbal E oficial. Vipers Kristiansand a intrat în faliment

 Clubul de handbal feminin Vipers Kristiansand, care a...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?