Superliga Romaniei Avertismentul lui Cristi Balaj în ceea ce o priveşte pe CFR Cluj: Până nu însănătoşim clubul, e greu să îl înălţăm cum ne-am dori
Data publicării:
CFR Cluj a ratat calificarea în grupele Conference League după ce a pierdut în faţa lui Pafos în playoff şi a început să renunţe la mai mulţi jucători. 

Karlo Muhar, Daniel Bîrligea, Răzvan Sava şi Arlind Ajeti sunt cei mai importanţi fotbalişti la care CFR Cluj a renunţat. Cristian Balaj, preşedintele clubului, anunţă că obiectivul rămâne câştigarea campionatului şi a Cupei României, dar că este nevoie de o însănătoşire din punct de vedere financiar a clubului. 

"Bineînțeles că ne-am dori să ținem cei mai valoroși jucători, dar dacă nu mai discutăm de faliment sau alte situații financiare care ar pune în pericol viitorul clubului, se datorează și nouă, celor care muncim și încercăm să găsim soluții cât mai bune, să avem și o echipă bună, care a câștigat ultimele meciuri cu 3-0 în campionat și, din păcate, a fost cât pe ce să se califice în grupele unei competiții europene. 

Spun din păcate pentru că nu ne-am calificat. În sezonul precedent am terminat pe locul doi chiar dacă am făcut multe transferuri. Până nu însănătoșim clubul din punct de vedere financiar, este greu să-l înălțăm așa cum ne-am fi dorit.

Cupa și campionatul, să creștem jucătorii care sperăm că vor ajunge să evolueze și ei la un campionat mult mai important”, a spus Cristi Balaj, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV.

Ioan Varga anunţă că Andres Sfait vine la CFR Cluj, dar la iarnă 

”Dacă transferul lui Mateusz Legowski la Yverdon, un club din prima ligă elvețiană, s-a realizat, nu același lucru se poate spune despre un alt jucător care ar fi trebuit să părăsească Salernitana.

Afacerea Andres Sfait a căzut în ultimul moment, după cum a scris și Tuttosalernitana.com, în ciuda faptului că aproape totul fusese convenit între părți”, a relatat Tuttomercatoweb.

Ioan Varga, finanţatorul lui CFR Cluj, anunţă că jucătorul vine în iarnă la Cluj. 

”Nu a picat. Nu au reușit să semneze ei (n.r. Salernitana). Noi am semnat, jucătorul a semnat, clubul nu a reușit să semneze în timpul în care putem să îl înregistrăm și a rămas pentru la iarnă”, a spus Ioan Varga, la iamsport


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel