Fotbal international Lewandowski ar fi vrut să primească Balonul de Aur în 2020: „Știu că fotbalul funcționează uneori ca politica...”
FC Barcelona s-a oprit în sferturile de finală ale Cupei Spaniei la fotbal, fiind învinsă de Athletic Bilbao, cu scorul de 4-2, după prelungiri, miercuri seara, pe stadionul San Mames.
Atacantul Inaki Williams, revenit de urgenţă în Spania după eliminarea Ghanei de la Cupa Africii pe Naţiuni, şi fratele său Nico Williams au fost cei care au marcat golurile care au adus victoria bascilor, în minutele 105+2, respectiv 120+1.
La finalul timpului regulamentar de joc, cele două echipe s-au aflat la egalitate, 2-2. Gazdele au deschis rapid scorul, după doar 36 de secunde de joc, prin Guruzeta, însă Barca a întors rezultatul până la finalul primei reprize, prin Robert Lewandowski (26) şi Lamine Yamal (32). Athletic a restabilit egalitatea imediat după pauză, prin Oihan Sanchet (49), soarta calificării fiind decisă apoi de fraţii Williams, în prelungiri.
Tot miercuri, Mallorca s-a calificat pentru prima oară după mai bine de 20 de ani în semifinalele Cupei Spaniei, reuşind să învingă pe teren propriu, cu scorul de 3-2, formaţia Girona, liderul din Primera Division. Catalanii au suferit cu această ocazie al doilea lor eşec din acest sezon, sub privirile tenismanului Rafael Nadal, prezent în tribune.
Au marcat Cyle Larin (21) şi Abdon (28, 35 - penalty) pentru învingători, respectiv Cristhian Stuani (68 - penalty) şi Savio (90+6).
Marţi, în primul meci din sferturile de finală, Real Sociedad s-a impus în deplasare, cu 2-1, în faţa formaţiei Celta Vigo, prin golurile lui Mikel Oyarzabal (2) şi Sheraldo Becker (66). Celta a redus diferenţa în minutele adiţionale, prin Luca de la Torre (90+2).
Ultima partidă din această fază a competiţiei, Atletico Madrid - Sevilla FC, se dispută joi seară, scrie Agerpres.
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...