Superliga Romaniei Bogdan Rusu, fostul atacant al celor de la FCSB, a câştigat litigiul cu Mioveni, dar clubul a anulat plăţile. "Şi-au bătut joc de noi"
Data publicării:
Bogdan Rusu, fostul atacant al celor de la FCSB şi CS Mioveni, a avut un litigiu cu clubul din Argeş, însă nu a primit niciun ban, deşi a câştigat. 

"Am avut litigiu cu cei de la Mioveni, iar cei de la AFAN mi-au spus că am câștigat memoriul. Pe 13 decembrie ar fi trebuit depunctați cei de la Mioveni pentru că nu mi-au făcut viramentul. Nu știu de ce comisia au amânat cu o săptămână plata. Apoi cei de la Mioveni au venit cu un ordin judecătoresc care anulează plățile. Nici eu n-am înțeles.

Trebuia să li se ia 10 puncte! Eram 5 jucători cu datorii! Nici cei de la AFAN nu știu. Pentru mine a fost cel mai rău an, am luat doar 5 salarii în 12 luni!

Lumea ne judecă că suntem fotbaliști! La Mioveni și-au bătut joc de noi! Cei de la FRF și LPF ar trebui să se pună de acord să nu mai fie probleme. Cred că în jur de 25.000 de euro trebuie să mai iau! Cu siguranță a fost ceva intenționat cu acea amânare pentru ca cei de la Mioveni să obțină acel ordin judecătoresc”, a spus Bogdan Rusu, conform Digisport.

În noiembrie, Emilian Hulubei, preşedintele AFAN, spunea în exclusivitate pentru DC Sport că în 2023 a fost înregistrat un record de litigii. 

"Sunt litigii, iar marea lor majoritate sunt pe neplata salariilor. Dar sunt şi litigii de alte speţe, cum ar fi accidentări, jucători care au trebuit să plătească din buzunar operaţiile şi recuperarea post-operatorie. Mai sunt litigii de legitimare, de încetare a legitimării. Anul ăsta am depăşit recordul de anul trecut. Anul trecut am avut undeva la 600, anul ăsta suntem deja la 628 de litigii în care am reprezentat fotbaliştii. Jucătorii care pleacă în vacanţe fără bani, spre exemplu, apelează la memorii în perioada asta, deci ne aşteptăm să mai avem", a declarat Emilian Hulubei la DC Sport. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel