Superliga Romaniei Brigada Original a explicat bannerele anti-Şumudică de la Rapid - Dinamo. "Nu vă impacientaţi, şi noi tot cu Rapid ţinem"
Data publicării:
FC Rapid a înregistrat a cincea remiză în primele 6 etape din campionat, împotriva lui Dinamo, scor 1-1, dar fanii giuleşteni au atras atenţia duminică seara. O parte din galeria Rapidului a afişat două bannere împotriva lui Marius Şumudică. 

"Eu nu pot să vin să antrenez Rapidul în Liga II, am o carieră în spate" şi "Rapidistul Şumudică a murit" sunt cele două bannere afişate de brigada Original la derby-ul contra lui Dinamo, de pe stadionul Giuleşti. La câteva ore după meci, fanii şi-au explicat decizia. 

"Nu vă impacientaţi, si noi tot cu Rapid ţinem!

În această seară nu am făcut decât să aducem aminte tuturor despre nişte declaraţii făcute de un Idol al Giuleştiului, pentru că “Fotbalistul Şumudică” este o legendă şi nimeni nu îi poate lua asta. Noi suntem de părere că, în momentul de faţă, prin acţiunile lui, el face mai mult rău decât bine echipei. Ştim că nu toată lumea a fost solidară cu această acţiune, dar mai ştim că avem dreptul la liberă expirmare, un drept inviolabil. Nu condiţionăm pe nimeni să gândească ca noi, dar nici nu vrem să fim condiţionaţi să gândim ca alţii.

Într-un final, iubim aceeaşi echipă .Original.1923", au transmis fanii pe Facebook. 

La conferinţa de presă dinaintea meciului, Neil Lennon s-a declarat dezamăgit de declaraţiile făcute de Marius Şumudică în ultimele săptămâni. 

”Cine e? E tipul care vorbește tot timpul? Nu cred că e prea bine. E foarte neprofesionist modul în care se comportă. Nu, nu cred că este cineva ca Șumudică în Scoția sau oriunde în Europa”, a declarat Lennon.

Marius Şumudică a refuzat să comenteze declaraţiile antrenorului nord-irlandez. 

"Da, sunt la curent cu ce a spus domnul Lennon despre mine, iar reacția mea este următoarea: nu comentez! Sper ca Rapid să bată Dinamo", a replicat Şumudică. 

Rapid, singura echipă din Liga 1 fără victorie 

Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga de fotbal fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1 (0-0), duminică seara, în Giuleşti, în etapa a şasea.

Rapid a deschis scorul prin Claudiu Petrila (53 - penalty), după un henţ comis de Kennedy Boateng în careu, la un duel cu Luka Gojkovic. Lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma sesizării arbitrajului video.

Kosovarul Astrit Selmani a restabilit egalitatea (79 - penalty), după ce tot el fusese faultat de Cristian Ignat, penalty-ul fiind dictat la semnalizarea VAR.

Rapid a avut o bară în prima repriză, prin Gojkovic (44), iar în repriza secundă Petrila a fost blocat in extremis de portarul Adnan Golubovic (74).

Dinamo a avut ocazii bune prin Selmani (57), blocat de portarul Benjamin Siegrist la 11 metri, şi prin Ahmed Bani (65), al cărui şut din careu a fost apărat de Siegrist.

În min. 58 a avut loc un incident la banca de rezerve a echipei Rapid, în urma căruia fundaşul dinamovist Maxime Sivis s-a ales cu tricoul rupt: Cristian Săpunaru, Filip Blazek (rezerve la Rapid), Bani şi Sivis au primit cartonaşe galbene.

Rapid a anunţat duminică faptul că atacantul kosovar Albion Rrahmani a plecat din ţară pentru a face vizita medicală la o altă echipă (Sparta Praga). Rrahmani a jucat 29 de meciuri pentru Rapid, marcând 18 goluri şi oferind 6 pase de gol.

Rapid are cinci egaluri şi un eşec în acest sezon, scrie Agerpres.

Rapid şi Dinamo s-au întâlnit în principala competiţie internă de 116 ori, de 50 de ori a câştigat gruparea alb-roşie, de 40 de ori s-a impus formaţia giuleşteană, iar alte 26 de partide s-au terminat la egalitate. Palmaresul cu Rapid gazdă este de 59 de meciuri, 24 de victorii Rapid, 14 remize şi 21 de succese Dinamo, potrivit LPF.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel