Fotbal international Lewandowski ar fi vrut să primească Balonul de Aur în 2020: „Știu că fotbalul funcționează uneori ca politica...”
Antrenorul italian Carlo Ancelotti a programat începerea pre-sezonului pentru luni, 15 iulie, cu 30 de zile înainte de începerea oficială a sezonului cu Supercupa Europei cu Atalanta, de la mijlocul lunii august.
Tehnicianul madrilen va avea la dispoziție pentru debutul pregătirilor doar șase jucători de la prima echipă: Thibaut Courtois, Fran García, Lucas Vázquez, Jesus Vallejo, Dani Ceballos și Brahim Diaz.
Lipsa de jucători va fi suplinită la primele antrenamente cu fotbaliști de Real Madrid Castilla, echipa a doua a madrilenilor, întrucât Real a avut 14 internaționali care au participat la EURO 2024 și la Copa America.
Jucătorii internaționali vor fi încorporați progresiv, în funcție de forma lor fizică și durata participării cu echipele lor naționale.
Printre cei convocați să participe la antrenamentele din următoarele săptămâni se numără noile achiziții din acest sezon: Kylian Mbappe și Endrick.
Vedeta franceză va fi prezentată marți pe Santiago Bernabeu, în cursul unui eveniment pentru care toate biletele au fost epuizate.
La rândul său, Endrick așteaptă momentul pentru a fi sută la sută jucătorul lui Real Madrid, iar momentul va veni când va împlini vârsta majoratului, pe 21 iulie, iar apoi va fi prezentat oficial.
Real Madrid are programat un turneu în Statele Unite, începând cu 28 iulie, în cursul căruia are programate trei meciuri amicale.
Pe 14 august, la Varșovia (Polonia), Real Madrid, câștigătoarea Ligii Campionilor, va disputa Supercupa Europei cu Atalanta, câștigătoarea Europa League, urmând ca pe 18 august să debuteze sezonul în La Liga, scrie Agerpres.
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
Sabrina Maneca Voinea, Andrei...