Tenis Când va pierde Djokovic locul 1 mondial? Sârbul trece printr-o perioadă nefastă a carierei
Data actualizării:
Data publicării:
După înfrângerea de la Indian Wells și retragerea de la Miami, Novak Djokovic poate pierde, din nou, poziția de lider al clasamentului ATP. Generația nouă de tenis pare că își arată întâietatea în competițiile oficiale.

Retragerea de la Miami Open și revenirea pe zgură

Novak Djokovic (1 ATP) a fost eliminat prematur de la turneul din California de anul acesta, de la Indian Wells. Acesta a fost învins în a doua fază a competiției de un lucky loser, Luca Nardi (123 ATP), în mod suprinzător. Sârbul nu va participa nici la Miami Open, ratând, astfel, o ocazie uriașă de a-și mări avansul în clasament. El nu mai evoluase la „Sunshine Double” de cinci ani, ultima sa participare fiind în anul 2019.

Nole poate ajunge la numărul excepțional de 500 de săptămâni ca lider ATP, deși un alt record va fi, în curând, atins: cel mai în vârstă jucător care deține poziția de lider mondial în circuitul ATP din istorie. Recordul este în prezent deținut de marele său rival, Roger Federer, care, în anul 2018, a revenit ca lider mondial al tenisului masculin la 36 de ani și 10 luni.

Un nou lider mondial după turneul de la Monte Carlo?

Poziția lui Djokovic în fruntea ierarhiei tenisului masculin este improbabilă la acest moment, cu precădere după retragerea de la Miami. Astfel că, după încheierea turneului de la Monte Carlo, desfășurat între 7-14 aprilie 2024, sunt foarte mari șansele ca liderul mondial al ATP să se modifice. Cu toate acestea, șansele ca schimbarea să se producă sunt și mai mari după cel de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului, Roland Garros, unde Nole este campion en-titre, notează eurosport.ro.

Jucătorii din noua generație, cu ochii pe Djokovic

După succesul de la Indian Wells în fața lui Daniil Medvedev, Carlos Alcaraz (2 ATP) s-a apropiat la sub 1000 de puncte de Djokovic. Dacă spaniolul se impune și la cel de-al doilea turneu din Sunshine Double, acesta va reduce diferența dintre primele două locuri la numai 280 de puncte. În acest context, turneul ATP 1000 de la Monte Carlo, unde spaniolul nu a jucat în 2023, ar putea produce schimbarea din clasament.

De asemenea, și Jannik Sinner (3 ATP) are foarte puține puncte de apărat pe zgură, astfel că există șanse ca Novak Djokovic să fie depășit atât de Carlitos, cât și de jucătorul italian, la finalul turneului de la Roland Garros 2024.

Punctele pe care primii trei jucători ATP trebuie să le apere, până după Roland Garros:

- Novak Djokovic:

    - Monte Carlo 2023 - turul al treilea - 45 puncte

    - Madrid 2023 - nu a participat - 0 puncte

    - Roma 2023 - sfert de finală - 180 puncte

    - Roland Garros 2023 - câștigător - 2000 puncte

Punctele de apărat în turneele mari până după Roland Garros 2024 ale lui Nole însumează numărul de 2225.

- Carlos Alcaraz:

   - Miami 2023 - semifinalist - 360 puncte

   - Monte Carlo 2023 - nu a participat - 0 puncte

   - Madrid 2023 - câștigător - 1000 puncte

   - Roma 2023 - turul 3 - 45 puncte

   - Roland Garros 2023 - semifinalist - 720 puncte

Punctele de apărat în turneele mari ale lui Carlitos până după Roland Garros 2024: 2125 puncte.

- Jannik Sinner:

   - Miami 2023 - finalist - 600 puncte

   - Monte Carlo 2023 - semifinalist - 360 puncte

   - Madrid 2023 - nu a participat - 0 puncte

   - Roma 2023 - optimi - 90 puncte

   - Roland Garros 2023 - turul 2 - 45 puncte.

Punctele de apărat în turneele mari ale lui Jannik până după Roland Garros 2024: 1095 puncte.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Tenis

logo icon Articole similare

Tenis Simona Halep, omagiu la retragerea spaniolului Rafael Nadal

Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel