Tenis Carlos Alcaraz îl întrece pe Novak Djokovic la suma câștigată în actualul sezon
Data publicării:
Tenismenul spaniol Carlos Alcaraz l-a detronat pe sârbul Novak Djokovic la veniturile câștigate în sezonul actual.

Alcaraz a câștigat 42,3 miloane de dolari în 2024

Spaniolul Carlos Alcaraz se află în fruntea listei celor mai bine plătiți jucători de tenis în 2024, publicată vineri de revista Forbes.

Campion la Roland Garros și Wimbledon anul acesta, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris, Alcaraz, numărul 3 mondial, a câștigat 42,3 milioane de dolari (înainte de taxe și plăți către agenți), conform estimării Forbes care, pentru acest clasament, a luat în calcul perioada între US Open 2023 și US Open 2024, care începe luni.

Din cele 42,3 milioane de dolari, 10,3 milioane au fost obținute pe terenul de joc, iar 32 de milioane din activități în afara acestuia, care includ sponsorizări și acorduri cu multinaționale precum Nike, Rolex sau BMW.

Spaniolul, în vârstă de 21 de ani, l-a detronat pe sârbul Novak Djokovic, ale cărui venituri în ultimele douăsprezece luni au fost de 37,2 milioane de dolari.

Jucătoarea americană Coco Gauff completează podiumul, cu 27,1 milioane de dolari, urmată de liderul mondial al tenisului feminin, poloneza Iga Swiatek (26,7 milioane) și de liderul mondial al tenisului masculin, italianul Jannik Sinner (26,6 milioane).

Pe locul șase este un alt spaniol, Rafael Nadal, cu 23,3 milioane.

Top 10, în care figurează patru jucătoare, este completat, în această ordine, de rusul Daniil Medvedev (20,3 milioane), japoneza Naomi Osaka (14,6 milioane), norvegianul Casper Ruud (13,9 milioane) și belarusa Aryna Sabalenka (13,7 milioane), scrie Agerpres.

 

Jannik Sinner, primele detalii despre cazul de dopaj în care a fost implicat în martie

Numărul 1 mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, și-a petrecut o mare parte din timp vineri, la ultimul turneu major al anului, US Open, să răspundă la întrebări despre cazul său de dopaj, acesta fiind exonerat de o suspendare de lungă durată, în ciuda faptului că a fost testat pozitiv de două ori la o subtanță interzisă în luna martie.

„Nu este ideal înainte de un Grand Slam. Dar în mintea mea, știu că nu am făcut nimic rău”, a spus tânărul de 23 de ani. „Voi respecta întotdeauna aceste reguli anti-doping.”, a continuat el.

Sinner este principalul favorit la US Open și urmează să-l înfrunte pe americanul Mackenzie McDonald în primul tur, săptămâna viitoare.

În cursul zilei de vineri, Sinner a anunțat că s-a despărțit de kinetoterapeutul său, Giacomo Naldi, și de preparatorul său fizic, Umberto Ferrara, din cauza incidentului: „Am lucrat împreună doi ani. Am făcut o treabă incredibilă, ei au avut un mare aport la succesul meu. Acum, din cauza acestor greșeli, nu mă mai simt atât de confortabil să continui cu ei. Singurul lucru de care am nevoie acum (este) puțin aer curat.”, a mai afirmat Sinner.

De asemenea, Sinner a spus că nu poate controla modul în care situația îi afectează reputația: „Cine mă cunoaște foarte bine știe că nu am făcut și nu aș face niciodată ceva ce contravine regulilor”, a spus el. El a mai declarat că a trecut prin același proces ca toți ceilalți jucători care s-au confruntat cu teste pozitive la antidoping: „Nu există nicio scurtătură, nu există un tratament diferit”.

„Fiecare jucător care este testat pozitiv trebuie să treacă prin același proces. Nu există nicio scurtătură, nu există un tratament diferit, toate sunt același proces.

Cunosc uneori frustrarea altor jucători, evident. Dar poate că au fost suspendați pentru că nu știau exact de unde provine substanța, nici ce substanță, dar motivul principal este de unde vine și cum a intrat în corp. Am știut imediat și am fost conștienți de ceea ce s-a întâmplat. Am fost suspendat pentru două, trei zile. Nu am putut să mă antrenez atunci. Dar explicația a fost acceptată ​​foarte, foarte repede și asta a fost.

A fost un proces foarte lung. A trebuit să mă ocup de asta deja de luni de zile. Cred că știm cu toții despre ce perioadă vorbesc. Evident că a trebuit să iau acum câteva decizii în baza rezultatului. Există anumite date pe care trebuie să le respect de-a lungul întregului proces, așa că nu prea se poate alege când se face publică informația sau nu. În mintea mea, așa cum am spus mai devreme, sunt doar fericit că în sfârșit a fost făcut public totul, pentru că simt un fel de ușurare, atât pentru mine, cât și pentru echipa mea. Evident, din cauza asta, pregătirea pentru acest turneu nu a fost perfectă. Dar acum e făcut public. Este ceva ce așteptam”, a mai spus el, potrivit Tennis Letter.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Tenis

logo icon Articole similare

Tenis Simona Halep, omagiu la retragerea spaniolului Rafael Nadal

Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...



logo icon Cele mai noi articole

Stiri Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Agerpres

Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

pixel