Superliga Romaniei Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti
După informaţia conform căreia...
Cătălin Cîrjan a fost crescut de Arsenal, ca mai apoi FC Rapid, în cursul anului trecut, să îl împrumute pe jucătorul român. Totuși, experiența tânărului fotbalist în Giulești pare că nu i-a surâs atât de mult.
Cu toate că la Rapid nu s-a adaptat, Cîrjan are o evoluție foarte bună în tricoul „câinilor roșii”. Acesta a reușit să înscrie patru goluri și să ofere alte două pase decisive în meciurile jucate pentru clubul din „Ștefan cel Mare”, în cele 15 apariții. Cota de piață a fotbalistului, potrivit site-urilor de specialitate, ajunge la 650.000 de euro.
„Simt că primesc foarte multă încredere. De când am venit la Dinamo mi s-a oferit foarte multă încredere din partea domnului Nicolescu, Kopic, domnul Florentin Petre mă ajută foarte mult.
Mă simt un pion important să spun așa, simt că toată lumea are încredere în mine. Mă lasă să îmi fac jocul pe teren, să intru și să îmi arăt calitățile.
Nu pot spune că domnul Kopic a lucrat în mod special cu mine, dar am avut discuții. Mi-a spus ce dorește de la mine și am simțit că îmi dă exact ceea ce am nevoie, față de anul trecut.
Sunt un jucător care are nevoie de libertate pe teren. Anul trecut jucam într-o poziție diferită, să stau aproape de atacant, să fiu cu spatele la poartă, dificil. Anul acesta mă simt bine, am libertate.
Da, putem să spunem că anul trecut am fost nefericit. Nu aș vrea să vorbesc foarte multe de anul trecut, poate nici eu nu am fost perfect, dar acum sunt un alt jucător, de la meci la meci”, a declarat Cătălin Cîrjan, potrivit Fanatik.
Dinamo București a încheiat turul sezonului regular pe a doua poziție, cu 24 de puncte. Următoarea etapă a „câinilor roșii” se va disputa pe teren propriu, în fața celor de la CFR Cluj. Meciul este programat astăzi, 8 noiembrie, de la ora 21:00.
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
Jucătorul muntenegrean Risto...
FCSB a dat lovitura pe piaţa...
Laszlo Dioszegi, finanţatorul...
Ciprian Deac are 38 de ani şi...
România a pierdut în faţa...
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...