Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga
Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.
Soția lui Gigi Mulțescu a discutat despre modul în care fostul antrenor român se implica în redresarea echipelor cu rezultate slabe, reușind să „resusciteze” multe dintre formațiile pe care le-a condus. De aceea, spune ea, era de acord cu porecla „Smurd” pe care o căpătase soțul său.
„Înainte de a-l avea pe Cătălin, eu m-am îmbolnăvit foarte rău. Am fost internată la Elias vreo trei luni de zile, am umblat și prin niște spitale din țară. Venea, săracul, și la mine, apoi pleca la lot și înapoi. Pleca la Petroșani, mereu pe drumuri. Eram tineri și știam că problemele se rezolvă. Mereu avea un moral foarte bun pe care mi l-a transmis și mie.
A ars mai intens pentru că el a luat echipe cu probleme. Poate cereau o implicare mult mai mare decât la o echipă cu jucători buni, pe care să îi așeze, să fie atât de buni încât să nu știi pe care să-l bagi. Gigi n-a avut asemenea situații. Așa era el. Unde era greu, hop și el (n.r. găsește puterea să râdă).
Eram de acord cu porecla asta pentru că asta făcea el (n.r. 'Smurd'). Resuscita echipe. Asta făcea el, mergea unde era mai greu.”, a spus Sonia Mulțescu.
(n.r. Cum a fost Gigi Mulțescu în ultimii 2-3 ani de când nu mai antrena?) Să știți că după ce a făcut al doilea vaccin, mi s-a părut că a avut o cădere bruscă. Gigi, într-un an de zile… Eu cunosc persoane și psihiatra cunoaște persoane care au Alzheimer, pe care îi tratează de ani de zile.
Dar boala lui Gigi a fost foarte accelerată. Îmi dădeam seama de la o zi la alta, când pierdeam câte ceva din el. Nici lor nu venea să creadă: 'Tratăm astfel de persoane de ani de zile. Nici noi nu știm ce se întâmplă'. Dar n-am vrut să mai intru în polemici cu vaccin, cu nu știu ce. Eu, sincer, l-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin, dar mi-a spus că mai trebuie să meargă în Turcia (n.r. la Ağrıspor în sezonul 2021-2022).
A plecat atunci cu Yuksel (n.r. Yesilova, fost preparator fizic la Steaua). S-ar putea să fiu eu prea pornită împotriva vaccinurilor și să mă gândesc că au influențat negativ starea de sănătate a lui Gigi, dar mie așa mi s-a părut… Groaznic de repede. Acum un an de zile aveam dialog cu el, era haios, simpatic. Apoi, încet-încet, pierdeam câte ceva din el.”, a mai mărturisit ea.
„Nu mai era persoana cu care puteam să conversez. Dar m-am mulțumit că era lângă mine. Cumpăram rebusuri la fel, făceam concursuri care termină primul. Aveam preocupări comune. Citeam cărți și le-am comentat.
Dar nu i-a mai făcut plăcere să facă nimic. Nici să se uite la televizor, la meciuri. Îi spuneam: 'Haide Gigi, joacă Dinamo în seara asta, hai să ne uităm'. Nu mai avea preocuparea și plăcerea de a se uita la un meci. Stătea așa, pierdut… Era lângă mine, dar nu era.
A început să îl doară un genunchi. Nu s-a mai putut sprijini pe piciorul respectiv. Mă gândeam unde să îl luăm să îl ducem. L-am dat cu creme, dar nu a mai coborât din pat. L-am pus pe marginea patului și când îi dădeam să mănânce încerca să se lase pe spate. Era foarte slăbit, așa mi se părea. Cu tot ce îi dădeam noi.
Am încercat să îl întorc ba pe o parte, ba pe alta. Cum puneam mâna pe el, devenea rigid. Îi puneam și perne la spate, mereu am avut grija asta. Respira șuierat, adânc. Până când am văzut că își ducea pumnii la gât și mi-am spus că nu e în regulă. Am chemat salvarea, începuse să și tușească. Atunci ne-au spus că a făcut pneumonie. Îl întorceam și noaptea, nici nu puteam să dorm.
Nu a răspuns bine la antibiotic și au spus că o să îl schimbe. Dar nici n-am întrebat. Era într-o rezervă, domnul Nicolae Badea vorbise să îl mute într-o rezervă. Era foarte bine îngrijit, nu caut nod în papură. De fiecare dată când mergea Ioana acolo era ok, foarte curat. Sunt rezerve plătite și care costă o căruță de bani. Toată ziua erau cu ochii pe el.
Nu nu mai înțelegeam ce îmi spunea în ultimele săptămâni. Îmi spunea câte ceva, dar era cu totul pe lângă subiect. Eu îi mai ziceam o poezie, să mă asculte. Dar el avea lumea lui. Îmi face mare plăcere să îmi reamintesc și să vorbesc despre viața cu Gigi, pentru că a fost una foarte frumoasă. El mi-a oferit mie tot ce mi-am dorit, pe măsura posibilităților. Pentru asta îmi face plăcere, chiar dacă el nu mai este.”, a mai declarat soția regretatului antrenor Gigi Mulțescu, într-un interviu pentru Fanatik.
Gigi Mulțescu a trecut printr-o perioadă dificilă a vieții sale în ultima vreme, fiind internat la spital. Acesta era ținut în viață cu ajutorul unei măști de oxigen. Fostul antrenor era internat la spital din cauza unei pneumonii, acesta suferind de ceva timp și de boala Alzheimer. El a decedat în cursul dimineții de duminică, 15 septembrie, pe patul de spital.
Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.
Vlad Stoica, reales în funcția...