"MARI FOTBALIȘTI. Au fost, sunt și vor fi mereu polemici legate de întâietatea în toate domeniile. La fel și în fotbal. În România, disputele s-au oprit la Hagi, Dobrin și Balaci. Pe undeva justificat. Jucătorii de atac atrag și vor atrage mereu, de parcă fundașii și portarii n-ar avea un rol la fel de important. Oriunde în lume e la fel. Față de jurnaliștii actuali under 50, am avut șansa să văd mai mulți fotbaliști. La fel, am avut șansa și onoarea totodată să abordez subiectul întâietății in fotbalul românesc și cu nume colosale. Absolut toți cei pe care i-am abordat în legătură cu subiectul "Cine a fost cel mai bun?" nu au menționat numele celor trei. Toți i-au văzut jucând și pe Hagi și pe Dobrin și pe Balaci. Unii chiar i-au antrenat", a scris Marcel Puşcaş pe Facebook.

Baratki, Bodola, Petschovski şi Covaci, numele propuse de antrenori legendari

"Răspunsurile unora dintre ei la această întrebare a mea au fost:

1. GICĂ POPESCU, fost internațional, antrenor CCA, selecționer al României - BODOLA.

2.VALENTIN STĂNESCU, international, selecționer, antrenor cu 4 titluri de campion - BARATKI.

3. ION VOINESCU, international, unul dintre cei mai buni portari din istoria României - PETSCHOVSKI.

4. ANGELO NICULESCU, international, antrenor emerit, selecționer - BODOLA.

5. ȘTEFAN COVACI, antrenor Ajax, selecționer - NICOLAE COVACI (probabil frate-miu, mi-a zis).

6. GUSTAV JUHASZ, fost international, campion al României și Ungariei - IULIU BODOLA.

N-a adus niciunul vorba de cei trei foarte mari fotbaliști polemizați astăzi. Nu putem spune de niciunul dintre acești "dătători cu părerea" că nu știau fotbal, că erau incompetenți sau că nu i-ar fi văzut jucând atât pe preferații lor cât și ai presei under 50 sau post '89. Sigur, putem fi subiectivi. Ei la fel. Desigur, negura timpului șterge imagini afectând grav memoria. Câteodată e bine s-o accesezi. Cu condiția ca "sertărașele" ei să fie pline cu date. Fără ele e mai greu. Chiar imposibil.

Fotbalul vintage nu era mediatizat la fel ca cel de azi. Numărul de meciuri era mult mai mic și în țară și pe plan internațional. De aceea e important nu cât au jucat, ci cum au jucat preferații vintage. Normal, în condițiile acelea de competitivitate și dezvoltare. Mai pe noroaie, mai fără nocturnă la 38 de grade, fără medic, preparator fizic, antrenori de portari. Cu mingi cu șiret, fără pastile și fără schimbări până în 1965. Dar întotdeauna cu tribunele pline până la refuz", a mai scris Puşcaş.