Fotbal international Cifră de afaceri uriașă pentru clubul de fotbal Bayern Munchen
Data publicării:
Pentru prima oară în istoria sa, Bayern Munchen a realizat o cifră de afaceri globală de peste 1 miliard de euro pentru exercițiul financiar 2023-2024.

Bayern Munchen atinge o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro în 2023/2024

Pentru prima oară în istoria sa, Bayern Munchen a realizat o cifră de afaceri globală de peste 1 miliard de euro pentru exercițiul financiar 2023-2024, a anunțat, duminică, președintele Herbert Hainer în cadrul unei adunări generale a clubului.

Cifra de afaceri globală a lui Bayern Munchen, care include și alte entități, dintre care clubul de baschet (FC Bayern Basketball GmbH), a depășit 690 milioane euro pentru exercițiul financiar 2021/2022, ajungând la 882 milioane euro pentru 2022/2023.

„Și acum, noi atingem nu doar un nou record, dar și o nouă dimensiune, în care Bayern nu a ajuns niciodată”, a subliniat Herbert Hainer, președintele clubului. „Anul acesta, noi atingem o cifră de afaceri globală de 1,017 milliarde euro”, a adăugat el.

Pentru clubul de fotbal (FC Bayern Munchen AG), cifra de afaceri se ridică la 951,5 milioane euro, cu un beneficiu după impozitare de 43,1 milioane euro, în creștere în raport cu exercițiul financiar 2022/23 (35,7 milioane euro), dar sub sezonul 2018/2019 (52,5 milioane euro), ultimul complet înaintea pandemiei de Covid-19.

Clubul bavarez a mai înregistrat o explozie a numărului de membri. În februarie 2023, acesta a depășit 300.000 de membri. Două luni mai târziu, această cifră a atins 382.000, conform lui Herbert Hainer, care vizează 400.000 pentru cei 125 de ani ai clubului fondat pe 27 februarie 1900.

În cursul adunării generale de la Munchen, de duminică, un omagiu i-a fost adus lui Franz Beckenbauer, figură emblematică a fotbalului german și a lui Bayern Munchen, decedat în urmă cu un an, pe 7 ianuarie 2024, la vârsta de 78 de ani, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...

Fotbal international Mario Balotelli, pe picior de plecare de la Genoa

Italianul Mario Balotelli este aproape de plecarea de...

Fotbal international Andrei Raţiu, pasă de gol în campionatul Spaniei

Andrei Raţiu a fost decisiv pentru Rayo Vallecano în...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?