UEFA Europa League Gigi Becali a anunțat câți bani primește FCSB pentru victoriile din Europa League
Următorul duel al FCSB în...
Rămasă în 10 oameni după eliminarea lui Darius Olaru, echipa „roș-albastră” a reușit să țină piept adversarilor de la PAOK Salonic, care au avut numeroase ocazii în meci, multe dintre acestea fiind încheiate în avantajul celor de la FCSB datorită paradelor lui Ștefan Târnovanu. Totuși, gruparea elenă nu a reușit să profite de dezavantajul în care s-au aflat jucătorii români, timp de aproape jumătate de partidă.
Se pare că portarul FCSB a fost apreciat de numeroși oameni din lumea fotbalului, printre ei fiind și antrenorul Nicolae Dică. Acesta crede că Ștefan Târnovanu a fost omul meciului în partida de pe Toumba.
„Interesant este ca în a doua repriză, PAOK a dominat jocul, dar nu a mai fost așa periculoasă cum a fost când jucau 11 contra 11. FCSB s-a retras, au făcut acel 4-4-1 cu Bîrligea. Concentrarea a fost mai mare, efortul la fel.
S-au închis în zona centrală, i-au lăsat să ducă mingea la margine și veneau cu acele centrări care erau pentru mine. Jucătorii din bandă ca Taison, Despodov și Zivkovic nu au reușit să depășească fundașii când au jucat 11 contra 10.
Au pus presiune pe ei, dar nu au mai pus aceeași presiune pe care au pus-o când jucau 11 contra 11. Târnovanu a fost numărul 1 pentru mine, el i-a ținut în joc. Cei doi fundași centrali au reușit să câștige 95% dintre dueluri”, a spus Nicolae Dică, potrivit Fanatik.
Singurul gol al partidei de joi seară a fost înscris de Daniel Bîrligea (45+8), care a deschis scorul pentru campioana României, din pasa căpitanului Darius Olaru.
Același Olaru a făcut henț în cea de-a doua repriză (min. 55), fiind eliminat din meci, după ce a primit al doilea cartonaș galben. Concret, căpitanul „roș-albaștrilor” a luat mingea în mână, fiind întins pe teren, după ce a considerat că a fost faultat de un adversar. Totuși, arbitrul partidei, Sascha Stegemann, nu a fluierat fault, astfel că i-a acordat jucătorului român cel de-al doilea galben.
Astfel, după două etape disputate în Europa League, FCSB a obținut două victorii, scor 4-1 cu FC RFS și 1-0 cu PAOK Salonic. Pe de cealaltă parte, grecii conduși de Răzvan Lucescu au înregistrat două înfrângeri, scor 1-3 cu Galatasaray, respectiv 0-1 cu FCSB.
Următorul duel al FCSB în...
FCSB a obținut trei victorii...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...
După informaţia conform căreia...