Superliga Romaniei Cititorii DC Sport şi-au spus părerea. Ar trebui să se renunţe la VAR în Liga 1?
Data publicării:
Sistemul de video arbitraj (VAR) este prezent în Liga 1 de la startul sezonului 2022/2023, însă sunt deja mulţi contestatari ai acestuia şi al modului în care este folosit. 

Nu puţine au fost cazurile în LIga 1 în care arbitrii din camera VAR au interpretat greşit anumite faze sau nu le-au interpretat deloc, pierzându-le din vedere. În plus, arbitrii din Liga 1 nici nu ar mai fi informaţi cu privire la acest sistem, conform lui Marius Avram. 

”După cursul de iarnă, arbitrii s-au plâns, mie, altora, că nu li s-a predat nicio temă referitoare la VAR. A fost un curs în care VAR-ul a fost complet scos din schemă.

Există o anumită confuzie în rândul arbitrilor legată de VAR, dar eu aici îi condamn pe ei, pentru că nu au curaj să recunoască asta și să spună: 'Domnul Vassaras, ne predați și nouă ceva?', a spus Marius Avram la Digisport.

Acum, în contextul în care reprezentanţii cluburilor din Premier League vor vota dacă sistemul VAR va fi menţinut în campionat sau se va renunţa la el, DCSport şi-a întrebat cititorii dacă ar trebui să se renunţe la folosirea arbitrajului video în Liga 1. 

Iar votul acesta a fost copleşitor... PENTRU VAR. 66,7% dintre cititorii care au răspuns acestui sondaj au spus că sistemul de arbitraj video ar trebui menţinut în Liga 1. Doar puţin peste 25% dintre cititorii DC News consideră că în Liga 1 ar trebui să se renunţe la VAR. 

Cluburile din Premier League vor vota o posibilă renunţare la arbitrajul video (VAR) începând din sezonul viitor, după ce Wolverhampton Wanderers a înaintat o rezoluţie miercuri, invocând "consecinţele negative care dăunează relaţiei dintre fani şi fotbal", informează Reuters.

VAR a fost introdus în 2019 pentru a ajuta oficialii de pe teren în luarea deciziilor decisive în timpul meciurilor, însă tehnologia s-a aflat în centrul controverselor, cu plângeri mergând de la analiza sa aprofundată până la întârzieri care pot dura mai multe minute.

"După cinci sezoane de VAR în Premier League, este timpul pentru o dezbatere constructivă şi critică despre viitorul său", se arată în comunicatul lui Wolverhampton, scrie Agerpres.

"Poziţia noastră este că preţul pe care îl plătim pentru o creştere mică a preciziei este contrar spiritului jocului nostru şi, prin urmare, ar trebui eliminat începând cu sezonul 2024-2025", subliniază clubul englez.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Cum arată programul etapei a X-a din Superliga

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat programul...

Superliga Romaniei Meciul Oțelului Galați cu CFR Cluj se amână din nou

Partida din a șasea etapă a Superligii, dintre Oțelul...


DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Agerpres

Florin Maxim, opțiunea covăsnenilor pentru Sepsi. Antrenorul hunedorenilor a dat răspunsul

Agerpres

"Unu la unu cu Dorinel Munteanu". Un fost patron din Liga 1 laudă Oţelul Galaţi

Captură foto

Acum 6 ani se declara "dinamovist de mic" şi visa să înscrie în poarta FCSB-ului, azi joacă pentru roş-albaştri. "Ne-am înţeles foarte rapid"

Agerpres

Abdallah se operează, Dinamo mai face 2 transferuri după mijlocaşul Patrik Olsen

pixel