Fotbal international Adrian Mutu, inclus în Hall of Fame-ul clubului italian Fiorentina
Fostul atacant român a jucat...
Venerabilul antrenor Claudio Ranieri a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei de fotbal AS Roma, joi, cu un contract până la finalul sezonului, pe care gruparea giallorossa l-a început catastrofal, transmit agențiile internaționale de presă.
Acesta va fi al treilea mandat la AS Roma pentru Ranieri (73 ani).
Clubul „AS Roma este fericit să anunțe că noul său antrenor este Claudio Ranieri”, se arată într-un comunicat.
„La finalul sezonului, el își va asuma un rol de conducere, cel de consilier al proprietarilor pe toate chestiunile sportive. Căutarea unui nou antrenor va continua în lunile care vin, iar Claudio va avea un cuvânt de spus în această decizie”, a precizat clubul.
Ranieri, roman prin naștere, și-a început cariera de jucător la AS Roma și a antrenat echipa din Cetatea Eternă în două rânduri, în perioada 2009-2011, ratând de puțin titlul în 2010, iar apoi câteva luni în 2019.
Claudio Ranieri este al treilea antrenor al echipei romane în acest sezon, după ce legendarul Daniele De Rossi a fost concediat după patru meciuri (trei egaluri și un eșec), iar croatul Ivan Juric a fost demis în weekend-ul trecut, cu un bilanț de patru victorii, trei egaluri și cinci înfrângeri. De la începutul anului, AS Roma a avut patru antrenori, dacă îl luăm în calcul și pe Jose Mourinho, demis în ianuarie. Echipa ocupă locul al 12-lea în Serie A.
Ranieri s-a despărțit la finalul sezonului trecut de Cagliari, anunțându-și încheierea carierei, cu excepția unei oferte din partea unei echipe naționale, scrie Agerpres.
Fostul atacant român a jucat...
Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...
Căpitanul naţionalei de fotbal...
După accidentarea survenită la...
Jucătorul muntenegrean Risto...
Raportul a fost publicat de...