Gigi Becali este un personaj. Asta e clar! Nu îl poţi iubi, dar în acelaşi timp trebuie să recunoşti că fotbalul românesc ar fi complet sărac fără el. Atât financiar, cât şi din punct de vedere al umorului. Mai ales dacă ne gândim că în ultimii ani am avut mai mult o comedie tragică pe stadioane decât fotbal. Nici acum nu cred că avem fotbal adevărat, dar pare că am mai scos un pic capul în lume. 

"Aşa îmi place mie fotbalul. La Lucescu îmi place că a adus fotbalul, naţionala joacă fotbal!", a declarat Gigi Becali la Fanatik. 

Şi are dreptate! Era greu de crezut acum 4 luni, după EURO 2024, că aceiaşi 11 jucători pot juca ofensiv, după ce în ultimii ani ne-am obişnuit ca toţi adversarii să fie ridicaţi în slăvi, ca toate meciurile să le începem cu premisa "un egal e echivalent cu o victorie, că înseamnă că nu am pierdut", iar orice rezultat cât de cât pozitiv să fie echivalentul unui succes istoric. Să ne aducem aminte doar de egalul cu Elveţia din deplasare din preliminariile EURO, de victoriile cu Israel şi Elveţia din preliminarii, dar şi de victoria cu Ucraina de la EURO 2024. Sau chiar de egalul cu Slovacia. 

Fotbalul economicos pare că a ieşit din minţile celor 11 băieţi trimişi de Mircea Lucescu în teren cu Ucraina. Aproape aceiaşi 11 pe care i-a trimis şi Edi Iordănescu în teren la EURO 2024. În loc să ne apărăm cu 6-7 oameni, pare că începem să atacăm cu 6-7 oameni. Că avem dorinţă. Că fotbaliştii din atac îşi aduc aminte că rolul lor nu este să stea lângă fundaşii laterali din propria echipă, ci să creeze spaţii, să dea la poartă, să facă faze care să arate că, în urmă cu 20 de ani, ieşeau din casă, îşi luau adidaşii ăia ponosiţi în picioare, şi băteau mingea pe unde apucau. De plăcere! 

E drept, pe Lituania tricolorii au învins-o din 2 faze: un penalty şi un contraatac. Dar dacă ne uităm în trecut, cât va trebui să căutăm până când vom ajunge la ultimele 4 meciuri la rând încheiate cu ai noştri victorioşi? 

România are 11 goluri marcate în primele 4 meciuri cu Mircea Lucescu pe bancă. Doar 2 primite, ambele de la Lituania. Când a debutat Edi Iordănescu la naţională, România a marcat 2 goluri şi a luat 6, în acelaşi număr de meciuri. Trei înfrângeri şi un egal! 

Să nu mă înţeleagă cineva greşit, ar trebui să îi fim recunoscători lui Edi Iordănescu că a reuşit să ne ducă la EURO 2024, că a avut ambiţia şi coloana de a crea un nucleu al echipei naţionale. Singurul lucru pentru care nu pot să îi mulţumesc este "umilinţa". Sentimentul că oricine e mai bun decât noi, frica de a merge la meciuri pentru că România are şanse mari să piardă. Şi scuzele oferite la fiecare rezultat neconvingător. 

Dar acum, chiar jucăm fotbal. De grupa a treia valorică în Liga Naţiunilor, dar dacă aici am ajuns, de aici trebuie să ieşim. Şi nu o putem face decât dominând toţi adversarii! Altfel, de ce am spera vreodată să ne întoarcem undeva sus? De ce am spera la un Campionat Mondial? Dacă şi cu ţări precum Lituania, Cipru şi Kosovo ne-ar fi teamă să jucăm fotbal, ce pretenţii am putea avea contra unor naţiuni obişnuite cu fazele finale ale Campionatului Mondial sau European? 

Sunt de acord cu Gigi Becali. Şi mă bucur că Mircea Lucescu a readus speranţa în inimile fanilor. Şi dacă pierdem, să o facem jucând fotbal! 

*acest articol reprezintă o opinie