Handbal Constantin Din anunță o reformă în handbalul românesc: „Trebuie să ne protejăm cumva de acest import de jucători străini”
Data publicării:
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a abordat problema jucătorilor străini în competițiile din țara noastră.

Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce va încerca în viitor să limiteze importul de jucători străini și că este posibil să introducă și criterii de valoare a celor care vor fi transferați în campionatele românești.

Constantin Din: „Să încercăm să găsim o soluție astfel încât să protejăm jucătorii români”

„Asta este o realitate, că sunt foarte multe jucătoare străine în campionatul intern. Am stat și ne-am gândit ce putem face legal, pentru că facem parte din Comunitatea Europeană în continuare și, vrem, nu vrem, trebuie să respectăm legile europene. Și prin acest ordin de ministru, din deciziile pe care le-au dat instanțele încălcăm legislația europeană.

Regula Under-21 nu este una care să ne asigure nouă succesul. Încercăm să limităm importul de jucători străini și vom avea o discuție în luna ianuarie, o să facem o propunere de întâlnire cu toate cluburile de liga națională, băieți și fete, să încercăm să găsim o soluție astfel încât să protejăm jucătorii români.

Va trebui să introducem niște criterii de valoare, așa cum a mai fost în handbalul românesc și care s-au scos după anumită perioadă. Poate ar trebui să luăm în calcul introducerea acestor criterii, pentru că avem nevoie de jucători de clasă mondială, dar trebuie să ne protejăm cumva de acest import de jucători străini. Nu să îl interzicem, pentru că nu cred că avem cum să facem lucrul ăsta”, a declarat Constantin Din.

Oficialul federației a afirmat totodată că acțiunile în judecată ale cluburilor Gloria 2018 Bistrița și CSM Constanța împotriva Agenției Naționale pentru Sport și a FRH, privind Ordinul de ministru care limita prezența jucătorilor străini în campionatele românești, au fost câștigate de către cluburi.

„Sunt două procese pe rol, unul intentat de Gloria Bistrița împotriva ANS și altul intentat Federației Române de Handbal de CSM Constanța. Amândouă au avut câștig de cauză în instanță, noi am primit de la Tribunalul București sentința din care reiese că trebuie să scoatem din regulamentele noastre Ordinul de ministru, adică nu este legal.

Gloria Bistrița, de asemenea, a câștigat. Acum noi facem apel, încercăm să păstrăm Ordinul de ministru, la fel ANS a făcut apel și va fi judecat pe 22 ianuarie și în funcție de ce va stabili instanța, dacă este ordinul bun, legal, putem în continuare să stabilim o strategie și să stabilim ce putem face pe viitor”, a adăugat președintele Federației Române de Handbal, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Handbal

logo icon Articole similare

Handbal Luminiţa Huţupan şi Carmen Amariei, incluse în Hall of Fame

Handbalul românesc are acum 4 reprezentante în Hall of...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Becali dă de înţeles că Cisotti vine la FCSB

Juri Cisotti intră în ultimele 6 luni de contract cu...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Probleme cu cantonamentul din Dubai al Rapidului. Şumudică, săgeţi către Daniel Sandu: S-au schimbat adversarii. Încerc să aflu şi eu datele de meci

Sursa: Agerpres

Cristina Neagu, amintiri de senzaţie cu Luminiţa Huţupan Dinu: Copilu', vino aici lângă mine, că eu la anul mă las

Captură FC Botoşani Youtube

Sebastian Mailat, dorit de Universitatea Cluj. Dispută cu FC Botoşani pentru atacantul revenit din Coreea de Sud

Agerpres

Simona Halep nu mai participă la Australian Open

pixel