Handbal Constantin Din, fără menajamente: „Nu este naționala lui Pera, este reprezentativa României, este naționala României”
Președintele Federației Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că echipa națională de handbal feminin a României nu este „a lui Pera” și că a discutat cu selecționerul care i-a promis că va face convocările în funcție de valoarea jucătoarelor și de strategie.
El a precizat că, prin locul 11 obținut la Campionatul European, România a demonstrat că se află pe drumul cel bun, că are o bază solidă.
„Am citit despre naționala lui Pera. Nu este naționala lui Pera, este reprezentativa României, este naționala României. Ne dorim să construim o echipă unită, fiecare dintre noi să își aducă aportul pentru a avea o echipă națională din ce în ce mai bună. Fiecare structură din România contribuie la echipa națională, trebuie să fim uniți și cu cât avem rezultate mai bune, cu atât vom fi mulțumiți toți cei care lucrăm în handbalul românesc.
Referitor la participarea echipei naționale feminine de la Campionatul European, știți foarte bine că este o echipă tânără, încercăm să formăm o echipă competitivă, cu un obiectiv principal calificarea la următoarele Jocuri Olimpice. Chiar dacă am avut calificarea la aceste European de pe primul loc în grupă, fără înfrângere, evoluțiile erau oarecum bune, dar nu aveam încă o bază solidă.
Și acum cred că după acest Campionat European am reușit să formăm această bază. Dacă la începutul acestui Campionat European luminița din capătul tunelului abia se vedea, cred că a început să fie destul de luminoasă și asta ne bucură foarte mult. Echipa națională nu este a lui Pera, este a noastră a tuturor, și la echipa națională poate veni oricând cine vine cu sufletul și este bine pregătit.
Eu am simțit că această echipă națională a jucat cu sufletul și este o componentă importantă în obținerea succesului. Avem nevoie de orice jucătoare de valoare, ușile rămân deschise. Vă garantez, încă o dată vă spun, nu este echipa lui Pera.
Și antrenorul a înțeles și vă promit că va face o selecție corectă bazată pe valoarea fiecărei jucătoare și pe strategia pe care stafful tehnic o va avea pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Se întâmplă la toate naționalele, sunt jucătoare care lipsesc de la anumite acțiuni ale echipei naționale”, a declarat președintele FRH.
Din a precizat că la viitoarea ediție a Campionatelor Europene, România va avea ca obiectiv clasarea între primele 6 echipe, arătându-se totodată optimist în privința calificării la Campionatul Mondial.
„Obiectivul principal este calificare la Jocurile Olimpice. Acest Campionat European este foarte important pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Și obiectivul pentru Campionatul European din 2026 va fi locurile 1-6. În ceea ce privește barajul cu Italia, sper să ne calificăm fără probleme.
Meciul din România se va juca la Bistrița, nu avem foarte multe opțiuni, sunt câteva criterii pe care trebuie să le avem în vedere. În privința barajului cu Italia, noi suntem optimiști, credem că ne vom califica la Campionatul Mondial, unde credem că vom avea o clasare mai bună decât la ultimul Campionat European”, a afirmat Din.
Antrenorul federal Nicoleta Alexandrescu a declarat că naționala feminină a României a avut un joc pragmatic la Campionatul European.
„La turneul de pregătire de dinainte, din Danemarca, unul foarte puternic, am fost loviți de realitate și toată lumea a început să dea în echipă. Dar participarea la acest turneu a fost asumată și de comun acord împreună cu antrenorii am făcut acest plan. Toată lumea a spus că vrea mai mult de locul 12, dar e bine că acum suntem ancorați în realitate și știm cât putem.
Cred că o să ajungem la așa de mult dorita calificare la Jocurile Olimpice cu pași mici. Fetele au fost destul de realiste, au avut un joc pragmatic, nu am avut jocuri spectaculoase, dar la momentul acesta nici nu avem nevoie.
Pot să spun că în urma acestui Campionat European am plecat mulțumiți de echipă, am câștigat sportive tinere care își doresc să lupte, care au acea foame de performanță și care eu cred că în viitor vor avea multe de spus în handbalul internațional. Cred că am plecat de acolo cu fruntea sus”, a afirmat aceasta.
Alexandrescu a precizat că ușa naționalei României este deschisă atât pentru intrări, cât și pentru ieșiri: „Acum avem 18 fete, mai sunt fete acasă care pot face pasul în echipa națională. Avem acest nucleu de 18 fete și prezența la viitoarele acțiuni ale echipei naționale depinde tot de evoluțiile lor, ușa echipei naționale este deschisă și la intrare și la plecare.
Fiecare va fi selecționată în momentul în care merită, selecția este continuă. Jucătoarele experimentate sunt așteptate în continuare, chiar dacă pentru moment au luat o pauză, pentru că este nevoie de toată lumea”.
România a terminat Campionatul European de handbal feminin, care a avut loc în Austria, Elveția și Ungaria, pe locul 11, ajungând în faza a doua, în grupele principale.
Naționala României va înfrunta echipa Italiei în barajul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din 2025, în urma tragerii la sorți efectuate, duminică, la Viena. Meciurile vor avea loc pe 9/10 aprilie, respectiv 12/13 aprilie.
Campionatul Mondial va fi găzduit de Germania și de Olanda, în perioada 26 noiembrie și 14 decembrie 2025.
România a fost cap de serie la tragerea la sorți a barajului.
România, care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial de handbal feminin, s-a clasat pe locul 12 în 2023, scrie Agerpres.
Handbalul românesc are acum 4 reprezentante în Hall of...
Franţa şi Germania vor fi...
Va avea loc o finală puternică...
Trei jucătoare ale României au...
Echipa națională a României a...
Meciul dintre selecționatele...
După numeroasele zvonuri...
În vârstă de 34 de ani, Sorana...