Cupa României Costel Gâlcă își asumă rezultatele Universității Craiova și răspunde: „Tu îmi spui mie să îmi dau demisia?”
Data publicării:
Universitatea Craiova a fost învinsă de divizionara secundă, Metalul Buzău, scor 0-1, într-un meci din prima etapă a grupelor Cupei României 2024/2025.

Constantin Gâlcă s-a arătat vizibil iritat de ipoteza demisiei din funcția de antrenor al oltenilor, după ce formația sa a fost învinsă într-un meci din prima etapă a grupelor Cupei României 2024/2025, de Metalul Buzău, echipă nou-promovată în al doilea eșalon de fotbal, scor 0-1.

Gâlcă: „Nu mi-e teamă de nimic. Dacă nu o să prind meciul cu FCSB, o să știți, așa că nu e nicio problemă”

„Știam că e un meci de Cupa României în care ambiția e foarte mare. Cred că din partea noastră motivația trebuie să fie la fel de mare pentru că e o competiție care te duce în Europa League. Am jucat cu jucători care nu joacă în mod normal, care nu aveau ritm. Îmi doream ca și ei să aibă minute și să câștigăm meciul.

Am început meciul destul de bine, dar după aceea ne-am stins un pic câte un pic. În ziua de azi, dacă nu ești concentrat sută la sută și nu poți să dai asta prin experiența pe care o ai și să stai în meci... înțeleg că poți să nu ai ritm, dar să ai o poziționare bună în teren, să joci mai pragmatic poți să faci.

E greu. Sunt mulți jucători care au intrat și nu au jucat în ultimul timp foarte mult, iar relațiile de joc au suferit destul de mult. Am pierdut mijlocul terenului, n-am mai desfăcut în multe momente jocul pe margine, acolo unde puteam să avem superioritate, să urcăm.

CITEȘTE ȘI Mihai Rotaru va lua o decizie după umilința Universității Craiova: „Costel nu a spus nimic. A zis doar că își asumă”

Îmi asum tot. Și rezultatul, și pe cine pun în primul 11. Știu că el își dorea altceva. A spus asta (n.r - despre Mihai Rotaru, care a spus că voia un prim 11 mult mai puternic), dar avem 25 de jucători în lot și trebuie să joace și ceilalți. Trebuie să demonstreze, pentru că sunt la o echipă cu istorie, care își dorește să se bată la titlu și să câștige Cupa României. Trebuie să dăm posibilitatea tuturor jucătorilor să joace.

Am trecut prin fotbal și am mulți ani. Nu mi-e teamă de nimic. Dacă nu o să prind meciul cu FCSB, o să știți, așa că nu e nicio problemă. Nu știu dacă voi avea o discuție cu patronul. Dacă o să vină, o să fiu mâine la Craiova, așa că dacă vrea să vorbească cu mine, să vorbească. A fost și aici la Buzău, așa că nu e nicio problemă.

(n.r - întrebat dacă are ce să își reproșeze) Tu îmi spui mie să îmi dau demisia? Ce am să-mi reproșez? Eu îmi asum. Dacă îmi asum rezultatul și tot ce se întâmplă la echipă, atunci îmi asum totul, dar e foarte greu să bagi în echipă jucători după accidentare, să ai jucători noi. E foarte greu să creezi relații de joc, omogenitate”, a declarat Constantin Gâlcă, după înfrângerea din Cupă.

Următorul meci al echipei lui Costel Gâlcă este programat pe 3 noiembrie, în a 15-a etapă a Superligii, de la ora 21:00, când întâlnește FCSB, pe teren propriu.

Programul primei etape a Cupei României, ediția 2024/2025

GRUPA A

Marți, 29 octombrie, 21:00: Campionii FC Argeș – CFR Cluj, scor 2-2

Miercuri, 30 octombrie, 15:00: CS Afumați – Ceahlăul Piatra Neamț, scor 0-0

Joi, 31 octombrie, 21:00: FC Botoșani – FC Rapid 1923

GRUPA B

Marți, 29 octombrie, 14:30: Agricola Borcea – ACS Petrolul 52, scor 0-3

Miercuri, 30 octombrie, 21:00: Dinamo – FCSB, scor 0-4

Joi, 31 octombrie, 18:30: Metalul Buzău – Universitatea Craiova, scor 1-0

GRUPA C

Marți, 29 octombrie, 18:00: Politehnica Iași – UTA Arad, scor 1-1

Miercuri, 30 octombrie, 15:00: Unirea Ungheni – Hermannstadt, scor 1-2

Joi, 31 octombrie, 16:15: Sănătatea Servicii Publice – Farul Constanța, scor 1-1

GRUPA D

Miercuri, 30 octombrie, 15:00: SCM Rm. Vâlcea – ACSM Reșița, scor 0-1

Miercuri, 30 octombrie, 15:45: CSM Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK, scor 1-0

Miercuri, 30 octombrie, 18:00: AFK Csikszereda – Oțelul Galați, scor 2-1

Este al treilea sezon în care formatul Cupa României, inaugurat în 2022, propune o fază a grupelor la care participă 24 de echipe: opt echipe din prima ligă, cel mai bine clasate în campionatul precedent, plus 16 câștigătoare în runda play-off-ului.

 

Calendarul Cupei României, ediția 2024/2025

Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024

Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024

Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024

Sferturi de finală: 2 aprilie 2025

Semifinale: 23 aprilie 2025

Finala: 14 mai 2025


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Cupa României

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Fostul selecţioner Vasile Stângă îl apără pe Florentin Pera în conflictul cu Cristina Laslo. Îşi forţează handbalista plecarea de la Bistriţa?

Agerpres

Dorinel Munteanu nu va fi pe banca Oţelului la derby-ul Moldovei, cu Poli Iaşi

Imagine de JeppeSmedNielsen de la Pixabay

2 înfrângeri la Trofeul Carpaţi, căpitanul Cristina Laszlo nu e în lot. Ce face România la Europeanul de handbal feminin?

Agerpres

Meciul dintre Csikszereda și Oțelul din Cupa României, prefațat de preparatorul fizic, și nu de Dorinel Munteanu

pixel