Superliga Romaniei Cristi Borcea face lumină în subiectul revenirii la Dinamo: „În fotbal nu mai intru niciodată”
Adrian Mutu este cel care a făcut anunțul privind revenirea lui Cristi Borcea la clubul de fotbal Dinamo București. Totuși, omul de afaceri neagă că se va mai implica vreodată în fotbal.
„Cristi e ori Dinamo, ori nimic. Din ce am discutat eu cu el, mi-a dat impresia că este foarte deschis către Dinamo și chiar o să se întâmple din vară. Cristi împreună cu alți doi oameni puternici de afaceri, români, vor prelua Dinamo din vară. Vor prelua toate acțiunile lui Dinamo, vorbim de Cristi și doi oameni cu nume mare, puternici financiar.
Este doar un zvon pe care l-am auzit, dar îmi permit să zic de Cristi, suntem prieteni. Așa se aude!”, a spus Adrian Mutu la Fanatik, în emisiunea Don Mutu.
„Eu sunt alături de Dinamo încă de la vârsta de 9 ani. Sunt în continuare cu sufletul lângă ei. Dar o spun clar și categoric: în fotbal nu mai intru niciodată. Ce pot să fac eu, din acest punct de vedere, este să sfătuiesc oamenii de afaceri, potenți financiar, să se implice ei la Dinamo.
Îi sfătuiesc să meargă acolo, să investească, să aibă rezultate extraordinar. Mie m-a ajuns! Dacă Patrick (n.r. - fiul său) va dori să facă asta vreodată, atunci are sprijin total din partea mea. Din toate punctele de vedere, l-aș susține, cu experiența mea, cu tot ce înseamnă.
Dacă pot ajuta cu un sfat din experiență, atunci cu mare plăcere. Dar nu voi reveni nici ca acționar, nici sub altă funcție oficială”, a declarat Cristi Borcea, pentru sportpesurse.
2024 a fost unul dintre cei...
Mihai Stoica, managerul...
Hoffenheim – FCSB se joacă...
Clubul de fotbal spaniol a...