Superliga Romaniei Cristian Săpunaru şi-a asumat înfrângerea Rapidului la Iaşi. "Meciul ăsta l-am pierdut eu"
Data publicării:
Cristian Săpunaru, fundaşul şi căpitanul celor de la FC Rapid, şi-a asumat înfrângerea de la Iaşi, prima din 2024 pentru giuleşteni, şi spune că e vina lui. 

”Îmi cer scuze, meciul ăsta l-am pierdut eu, nu l-a pierdut echipa. A venit mingea în nocturnă, am făcut acea gafă și i-am băgat în meci. Asta este, se întâmplă, mergem mai departe.

La gafa mea s-a făcut diferența. Dacă nu era acea gafă, nu aveam nicio problemă, ei nu avuseseră nicio ocazie până atunci.

Am pierdut un punct și jumătate și vom recupera”, a spus Cristi Săpunaru.

Săpunaru a gafat decisiv la golul egalizator al ieşenilor, după ce a şutat pe lângă minge. 

CITEŞTE ŞI Rapid, îngropată de Săpunaru la Iaşi. VAR-ul a anulat un gol lui Poli, care a dat alte 3

Rapid Bucureşti a ratat şansa de a se apropia de FCSB. Roş-albaştrii joacă duminică, pe Arena Naţională, cu FC Botoşani, şi se pot distanţa la 10 puncte în fruntea clasamentului. Rapid a picat pe locul al treilea în clasament. Pe locul doi a urcat CFR Cluj, care a învins Dinamo cu 4-0 într-un meci disputat vineri. 

Cristian Săpunaru, ca un fiu pentru Cristiano Bergodi 

"Cristi e pentru mine ca un fiu. L-am avut în 2005-2006 la FC Naţional, când am sosit în România. Era un tânăr, l-am băgat fundaş dreapta, pentru că aveam soluţii de jucători mai experimentaţi în centru. Eu m-am bucurat mult că s-a dus la Porto să facă o carieră impresionantă ca fundaş dreapta, post pe care l-am băgat eu. 

El era atacant când era tânăr. Şi Olăroiu l-a băgat fundaş central, iar eu când am venit l-am băgat pe dreapta. Şi apoi a jucat ca fundaş dreapta. Normal, el poate să joace fundaş central, cum o face şi acum, pentru că are experienţă, citeşte mai bine jocul, situaţiile, ştie să se poziţioneze, se deplasează mai repede decât alţii care nu au experienţa lui. Fotbalul trebuie înţeles. Pe teren sunt prea multe variabile şi e normal ca atunci când ai simţul tactic, asta te ajută. E o jumătate de secundă în care anticipezi", a declarat Cristiano Bergodi la Exclusiv Rapid.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel