Superliga Romaniei Cristiano Bergodi îi avertizează pe fanii Rapidului după 5 victorii consecutive. "În fotbal nu poţi câştiga mereu"
Data publicării:
FC Rapid, singura echipă care a câştigat toate partidele din 2024 în Liga 1, se deplasează sâmbătă la Iaşi, pentru meciul cu Poli. Cristiano Bergodi îi avertizează însă pe fanii rapidişti să nu se aştepte numai la victorii din partea elevilor săi, pentru că "în fotbal nu poţi câştiga mereu". 

"Avem un meci foarte dificil sâmbătă cu Iaşiul, pentru că este o echipă care are nevoie de puncte şi care nu stă prea bine în clasament. Mă aştept de la băieţi să văd un meci solid, un joc consistent cum am făcut în ultimul timp. Dar va fi dificil, pentru că Iaşiul este o echipă cu mulţi străini, a adus mulţi jucători, au un antrenor foarte bun, pe care îl cunosc. Am venit după el la Sepsi şi îmi aduc aminte bine cum juca echipa, cu pressing, agresiv. E o echipă incomodă. Chiar dacă nu arată în clasament, e o echipă grea. 

E normal că după cinci victorii te gândeşti că mai devreme sau mai târziu să se întâmple ceva. Nu poţi câştiga întotdeauna. Eu sper să plecăm cu puncte de la Iaşi şi sper că băieţii conştientizează bine acest moment, pentru că putem reduce diferenţa faţă de FCSB. Au rămas patru meciuri, patru finale, iar prima e cu Iaşiul. 

Noi am avut un parcurs extraordinar de bun din punct de vedere al rezultatelor. Dar la joc am scârţâit un pic la început de 2024. Suntem însă pe un drum bun. Victoriile aduc victorii, dar nu putem câştiga la infinit. E un meci care trebuie luat cu atitudine bună, mentalitate bună, şi va fi un test important pentru mentalitatea echipei. Vedem la ce nivel suntem şi ce nivel am atins", a declarat Cristiano Bergodi la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Poli Iaşi. 

CITEŞTE ŞI Jucătorul de la Rapid pe care Cristiano Bergodi îl apreciază cel mai mult. "E ca fiul meu"

Bergodi nu exclude celelalte echipe din lupta la titlu 

Întrebat dacă Rapid este singura echipă care va lupta cu FCSB pentru titlul de campioană, antrenorul italian nu le-a exclus pe celelalte echipe urmăritoare. 

"Eu nu cred că suntem singura contracandidată la titlu. CFR nu e ieşită din luptă deloc. Au o echipă bună, foarte bună, de talent, cu jucători buni. Şi Craiova, deşi e un pic departe, întotdeauna s-au luptat. Şi cum spuneam, CFR. Nu îi putem exclude. Au o echipă bună, un antrenor foarte bun", a mai spus Bergodi. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel