Handbal Cristina Neagu, primul interviu după ce s-a retras de la naţională. "Sunt împăcată, am făcut tot ce a ţinut de mine"
Data actualizării:
Data publicării:
Cristina Neagu, de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, s-a retras din echipa naţională după CM 2023, competiţie unde tricolorele au terminat pe locul 12. Din nefericire, rezultatul a însemnat şi ratarea calificării la turneul preolimpic. Astfel, România nu va merge la Jocurile Olimpice 2024. 

La o săptămână după ce şi-a anunţat retragerea de la lotul naţional, Cristina Neagu a vorbit despre cariera sa sub tricolor, dar şi despre cum au văzut colegele sale anunţul retragerii. 

"A fost o perioadă foarte grea, sinceră să fiu. OK, problema asta medicală, din punct de vedere fizic, a fost grea, dar a fost mult mai greu din punct de vedere mental, pentru că am fost, cumva, într-un du-te-vino din ăsta continuu, într-o nesiguranță: nu știam ce să fac, cum să fac, cât să fac. Și mai mereu, când am încercat pe terenul de handbal, a trebuit să fac câțiva pași înapoi, pentru că încă resimțeam dureri și nu simțeam că pot să mă antrenez. Așa că, din punct de vedere psihic, chiar a fost o perioadă grea.

Până la urmă, am forțat, am vorbit cu toată lumea și am spus: OK, meciul cu Germania este cel mai important, vreau să fiu pe teren, să încerc să ajut echipa. Pentru că știam cu toții că era meciul decisiv pentru calificarea în sferturi, însă a fost greu. Nu mă antrenasem de o lună de zile, singurul antrenament pe care l-am făcut înainte de meciul cu Germania a fost o oră de handbal înaintea meciului, și mi-am dat seama că e foarte greu să continui așa. Încă mă resimțeam, aveam încă dureri, lipsa de pregătire și-a spus cuvântul, adică nu mă simțeam extraordinar. Plus că nu aveam nici siguranță în picior. Practic, am vrut să încerc, dar parcă toate lucrurile mi-au fost potrivnice", a declarat Cristina Neagu pentru lead.ro.

Cum au văzut colegele retragerea din naţională 

"Cu siguranță că mi-am imaginat altfel. Și nu putem să știm niciodată cum ar fi fost și care ar fi fost rezultatul dacă aș fi fost sănătoasă și într-o formă bună, cum cred că eram înainte de accidentare. Dar sunt împăcată. Să știi că sunt împăcată, pentru că am făcut tot ce a ținut de mine. Mi-am dorit foarte mult, am încercat, am rămas acolo cu echipa până la final. Am încercat să ajut cu tot ce am putut eu, chiar dacă nu puteam să ajut din teren. Așa a fost să fie. Nu pot să schimb nimic din ce a fost.

Mi-aș fi dorit, sigur, să pot să fiu pe teren la toate meciurile, să pot să dau tot ce am mai bun, să ajut echipa să se califice la Turneul Preolimpic, și de acolo să fi încercat calificarea la Jocurile Olimpice. Nu e niciun secret că mi-aș fi dorit foarte mult să ajung la Paris, am zis-o în multe rânduri. Dar, dacă așa a fost să fie, eu sunt împăcată cu situația.

Am avut un mic speech când am ajuns la hotel, și le-am spus că a fost ultimul meu turneu, că îmi pare rău că nu ne-am calificat, pentru că mi-aș fi dorit să încercăm calificarea la Jocurile Olimpice. Le-am spus și că mi-a făcut plăcere să joc alături de ele, că le urez multă baftă, că am fost mulți ani la echipa națională și am realizat lucruri frumoase și că le doresc și lor să realizeze lucruri frumoase și să revină cu România în top. Sau între primele echipe ale lumii.

Au fost destule fete care au plâns. A fost un moment destul de emoționant și pentru mine, și pentru ele", a mai spus Neagu.

Când a decis să se retragă 

"Decizia retragerii am luat-o, cumva, de mai mult timp. Și anul trecut am spus că este ultimul campionat european pentru mine. Cred că la un moment dat simți lucrul ăsta. Se știe că eu voi continua să joc la CSM București, adică nu îmi închei cariera, însă, nu știu, cred că vine un moment în care pur și simplu simți lucrul ăsta. Nu este ca și cum nu aș mai fi vrut. Din moment ce voi juca la CSM, probabil că aș mai fi putut să joc (și la Națională), dar cred că a venit momentul în care trebuie să am și eu mai multă grijă de corpul meu. Este… este greu.

La vârsta mea, cu accidentările pe care le-am avut, să mergi și să joci, nu știu, șase, opt, nouă meciuri în două săptămâni, după care să te întorci la echipa de club și să revii imediat la antrenamente, la Liga Campionilor, la cel mai înalt nivel. Plus că s-au adunat multe și din punct de vedere psihic. Adică, pur și simplu am simțit că ăsta e momentul. Și, sigur, îmi doream foarte mult calificarea la Jocurile Olimpice; chiar m-am gândit că să fi participat la Jocurile Olimpice ar fi fost retragerea perfectă din echipa națională", a concluzionat Cristina Neagu.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Handbal

logo icon Articole similare

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...

Handbal Carlos Viver ar putea reveni la Rapid

Spaniolul Carlos Viver şi-ar putea relua locul pe banca...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel