Cupa României CSA Steaua - Rapid, capul de afiş al zilei de miercuri în Cupa României. Bergodi vrea o victorie în drumul spre trofeu
Data publicării:
Rapid Bucureşti merge pe stadionul Ghencea miercuri, 1 noiembrie, pentru meciul contra celor de la CSA Steaua Bucureşti, în Cupa României. Cristiano Bergodi, antrenorul giuleştenilor, vrea ca echipa sa să câştige şi să facă un pas important spre sferturile de finală ale competiţiei. 

"Este un meci foarte important pentru noi, al doilea din faza grupelor şi vrem să câştigăm. O victorie ne duce sus, pe primul loc în clasament şi apoi avem şansa de a juca împotriva celor de la CFR Cluj în Giuleşti. Deci putem încheia pe primul loc, lucru care ar face ca în sferturile de finală să jucăm acasă. Aşa că meciul de mâine pentru noi e foarte important. Dacă nu câştigăm, după aceea devine greu în grupă să mergi mai departe. Aşa că trebuie să obţinem un rezultat important. Cu o victorie va fi mai uşor drumul nostru spre sferturile de finală. Însă CSA ne poate pune probleme, bineînţeles", a afirmat tehnicianul italian, citat de Agerpres.

Bergodi aşteaptă un stadion plin



"Eu revin în Ghencea ca antrenor după 14 ani. Noul stadion l-am văzut deja. Îmi place că vom juca acolo pe un teren impecabil. Eu nu vorbesc dacă e derby mâine sau nu. E un meci de Cupă cu CSA Steaua, iar duminică avem celălalt meci în campionat, cu FCSB. Dar eu cred că va veni lume mâine în Ghencea, se identifică mulţi suporteri cu CSA Steaua, există şi această discuţie care e Steaua... aşa că mâine sigur va fi multă lume şi o atmosferă frumoasă. Există orgoliu mare pentru suporterii lor pentru că joacă împotriva Rapidului. Iar eu mă bucur că jucăm în Ghencea, mai ales că e un teren impecabil acolo. În plus, Ghencea e un loc important pentru fotbalul românesc şi vor veni mulţi suporteri", a adăugat el.

Italianul nu a spus cu ce jucători va aborda meciul



Bergodi a menţionat că jucătorii săi trebuie să fie atenţi şi determinaţi, evitând să spună dacă va face schimbări în primul unsprezece faţă de ultima partidă de campionat.

"Am analizat CSA Steaua, este o echipă bună, o echipă care construieşte, cu jucători buni, care ne pot pune probleme. De aceea trebuie să fim atenţi şi determinaţi, pentru că trebuie să câştigăm. Pentru că s-au văzut surprize, inclusiv astăzi am văzut. Aşa că nu e aşa uşor cum se spune să joci cu echipă din Liga a II-a. Dacă tratezi aşa, sigur pierzi meciul. Fotbalul te pedepseşte. Noi trebuie să fim umili şi să mergem acolo să jucăm ceea ce ştim. Vom vedea ce echipă aliniez, eu însă nu odihnesc niciodată jucătorii. Pentru că pentru mine cel mai important e meciul următor. Că vor juca unii care au evoluat mai puţin, e altceva, însă eu trebuie să ţin mereu toţi jucătorii în priză. Cine va intra eu sunt sigur că va da totul pentru a câştiga", a explicat Cristiano Bergodi.

Albion Rrahmani şi Claudiu Petrila reprezintă absenţe importante pentru Rapid, dar tehnicianul susţine că nu vrea să se plângă pentru că are un lot numeros.

"Rrahmani şi Petrila sunt absenţe importante pentru noi, dar avem un lot numeros din care putem alege. Sunt jucători care nu au evoluat, iar acum vine rândul lor. Sigur că e ghinion, pentru că Petrila trecea printr-o perioadă extraordinară, el cred eu că era în vizorul echipei naţionale. Mi s-a spus că e ruptură, dar nu ştiu exact cât va sta. Dar cred eu că e vorba de câteva săptămâni. Nu 2-3 luni, dar vom vedea. Rrahmani ştim că până în ianuarie nu revine. A fost şi Emmers accidentat, care la fel trecea printr-o formă bună... extraordinar ce ghinion am avut. Însă nu ne plângem, mergem înainte", a precizat antrenorul.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Cupa României
Tagurile articolului: bergodi  csa steaua  cupa romaniei  fotbal  rapid bucuresti 

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

pixel