Fotbal international Lewandowski ar fi vrut să primească Balonul de Aur în 2020: „Știu că fotbalul funcționează uneori ca politica...”
Inter Milano a cucerit al 20-lea titlu de campioană a Italiei din istoria sa, după ce a reușit să o învingă la limită, cu scorul de 2-1, pe marea sa rivală AC Milan, luni seara, în derby-ul etapei a 33-a din Serie A.
După meci, fotbaliștii de la Inter Milan au sărbătorit victoria din acest sezon, fiind filmați în timp ce dansează pe melodia lui Ionuț Cercel, „Made in Romania”:
Hakan Çalhanoğlu’s influence on this squad must be talked about.
— Inter Xtra (@Inter_Xtra) April 22, 2024
Always playing “Made in Romania” ???? pic.twitter.com/rIHZ7A1vnM
Fundașul italian Francesco Acerbi (18) și atacantul francez Marcus Thuram (49) au marcat golurile victoriei lui Inter în partida de pe San Siro, grație căreia gruparea „nerazzurra” își va putea imprima a doua stea pe tricourile sale, din sezonul viitor.
Pentru AC Milan, învinsă pentru a șasea oară consecutiv în „Derby della Madonnina”, a înscris prin englezul Fikayo Tomori, în minutul 80.
Finalul jocului a fost marcat de altercații între jucători, care au condus la eliminarea a trei fotbaliști, doi de la AC Milan (Davide Calabria, Theo Hernandez) și unul de la Inter (Denzel Dumfries).
Cu cinci etape înainte de finalul sezonului Inter s-a distanțat la 17 puncte de AC Milan, ocupanta locului secund în clasament, având astfel asigurat titlul de campioană.
Echipa antrenată de Simone Inzaghi a semnat luni a 27-a victorie în 33 de etape, pe parcursul cărora a înregistrat un singur eșec, în luna septembrie, în fața modestei Sassuolo.
Inter Milano este a doua echipă din istoria fotbalului italian care atinge borna de 20 de „scudetti” cucerite, după Juventus Torino, campioană a Italiei de 36 de ori. AC Milan are la rândul ei în palmares 19 titluri cucerite în Serie A.
CITEȘTE ȘI Inter Milano, din nou campioană cu Simone Inzaghi pe bancă. „Acest succes îl împărtășesc cu toți!”
În celălalt meci programat luni seară în liga italiană, Bologna a învins în deplasare, cu scorul de 3-1, formația AS Roma, victoria grație căreia și-a consolidat poziția a patra în clasament.
- Vineri
Genoa - Lazio Roma 0-1
A marcat: Luis Alberto (67).
Cagliari - Juventus Torino 2-2
Au marcat: Gaetano (30 - penalty), Yerry Mina (36 - penalty), respectiv Vlahovic (61), Alberto Dossena (87 - autogol).
- Sâmbătă
Empoli - SSC Napoli 1-0
A marcat: Cerri (4)
Mijlocașul Răzvan Marin a fost rezervă la Empoli.
Hellas Verona - Udinese 1-0
A marcat: Coppola (90+3).
- Duminică
Sassuolo - Lecce 0-3
Au marcat: Gendrey (11), Dorgu (15), Roberto Piccoli (61).
Atacantul Rareș Burnete a fost rezervă la Lecce.
Torino FC - Frosinone 0-0
Portarul Mihai Popa a fost rezervă la Torino FC.
Salernitana - Fiorentina 0-2
Au marcat: Kouame (80), Ikone (90+5).
AC Monza - Atalanta Bergamo 1-2
Au marcat: Daniel Maldini (89), respectiv De Ketelaere (44), El Bilal Toure (72).
- Luni
AS Roma - Bologna 1-3
Au marcat: Azmoun (55), respectiv El Azzouzi (14), Zirkzee (45), Saelemaekers (65)
AC Milan - Inter Milano 1-2
Au marcat: Tomori (80), respectiv Acerbi (18), Marcus Thuram (49), scrie Agerpres.
1. Inter Milano 86 puncte (campioană)
2. AC Milan 69
3. Juventus Torino 64
4. Bologna 62
5. AS Roma 55
6. Atalanta Bergamo 54
7. Lazio Roma 52
..........
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...