Fotbal international Au fost stabilite sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor. Meciuri tari, demne de finale de EURO sau Mondial
Pe 1 octombrie, clubul de fotbal scoțian a postat o serie de fotografii de la antrenamentele echipei. Ianis Hagi, jucător care nu a evoluat în niciun meci din actualul sezon la prima formație a lui Glasgow Rangers, a fost surprins în imaginile publicate pe contul de Instagram al clubului.
Totodată, la descrierea postării, s-a anunțat faptul că „Hagi și Ridvan revin la antrenamente”. Postarea a fost distribuită de jucătorul român și la Insta story, unde jucătorul a adăugat mesajul: „Back” („Înapoi”), confirmând faptul că a revenit la antrenamentele primei echipe.
Și antrenorul Philippe Clement a discutat despre revenirea lui Ianis, spunând că „a avut o problemă legată de contract înainte să revină, care acum s-a rezolvat, iar acum s-a întors la antrenamentele echipei mari. Vrem să îl aducem la cel mai bun nivel și mă bucur că situația s-a rezolvat.”
Concret, în contractul dintre cele două părți ar exista o clauză conform căreia salariul lui Ianis ar fi fost mărit automat dacă ajungea la 100 de meciuri la echipa mare (în prezent, Ianis Hagi are 99). Se pare că fotbalistul și clubul au realizat o serie de modificări, astfel că Ianis poate reveni la prima echipă a scoțienilor.
Despre întoarcerea lui Ianis la echipa mare a lui Rangers a vorbit și Florin Răducioiu, care a spus că fotbalistul are o ambiție ieșită din comun, iar decizia clubului de a-l readuce în prima reprezentativă este una tardivă.
„Îl cunosc pe Ianis, este ca și copilul meu. Este un băiat cu o tărie impresionantă, de o ambiție și o determinare ieșită din comun. Mă bucur enorm că l-au primit înapoi, deși cam târziu.
Nu trebuia să se ajungă aici, dar mai bine mai târziu decât niciodată. El trebuie să se lupte zi de zi pentru a câștiga tricoul de titular, și sunt convins că va reuși.” a declarat Răducioiu, potrivit sport.ro.
Ianis Hagi a reiterat, în mai multe rânduri, ideea potrivit căreia dorește să rămână în lotul celor de la Rangers, chiar dacă antrenorul a decis să nu îl ia în calcul în acest sezon, până de curând.
„Eu sunt jucătorul lui Rangers, iubesc clubul. Am mai spus-o, s-a vorbit foarte mult pe seama mea, eu am spus în două mesaje foarte clare, pe contul meu de Instagram. Eu vreau doar să joc fotbal și nu cred că am dezamăgit niciun antrenor care a avut încredere în mine, în istoria mea scurtă de fotbalist.
Am fost în comunicare permanentă cu dânsul, am făcut pregătirea cu echipa a doua, a fost chiar mai greu decât la prima echipa, mă refer la partea fizică. Nu am dezamăgit niciodată un om care a avut încredere în mine. Le mulțumesc celor din țară, cluburilor din țară care au vorbit foarte frumos despre mine, dar lupta mea este afară”, a declarat Ianis Hagi, după meciul de luni seară.”, spunea Ianis Hagi, după meciul României cu Lituania, scor 3-1.
Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...