Tenis Giganticul Rafael Nadal și cifrele uimitoare din cariera sa. Spaniolul rămâne „Regele Zgurii”
Majoritatea jucătorilor de tenis din circuitele ATP, respectiv WTA, au scris mesaje pentru spaniolul Rafael Nadal, care și-a anunțat retragerea din activitate, în cursul zilei de joi.
Totuși, există și alți campioni care au lăsat comentarii la postarea făcută public de către „Rafa”, pe conturile de pe rețelele sale sociale. Unul dintre aceștia este chiar Cristiano Ronaldo. Portughezul l-a felicitat pe prietenul său, mulțumindu-i pentru cariera imensă din tenis: „Rafa, ce carieră incredibilă ai avut! Dedicația, pasiunea și talentul tău incredibil au inspirat milioane de oameni din întreaga lume. A fost o onoare să fiu martor călătoriei tale și să te pot numi prieten - felicitări pentru o carieră uimitoare și retragere plăcută!”
Și starul francez Kylian Mbappe a răspuns la comentariile postării lui Nadal: „Felicitări pentru carieră, Rada, ești un exemplu ca jucător și ca om. Bucură-te de retragere. Întotdeauna vei fi o legendă”.
Nadal a primit un răspuns din partea unuia dintre cei mai mari rivali ai săi: elvețianul Roger Federer. „Ce carieră, Rafa! Mereu speram ca această zi să nu vină. Îți mulțumesc pentru toate amintirile de neuitat și pentru realizările tale incredibile în tenis pe care le iubim. A fost o onoare absolută!”, a scris Federer, în comentariile postării.
De asemenea, și Nick Kyrgios, alături de care Nadal nu a avut o relație prea bună de-a lungul carierei, a scris: „Au fost diferențe între noi, dar ai fost al naibii de luptător. Cele mai bune gânduri și mult noroc în tot ce va veni”, a postat australianul pe rețeaua X.
„Mulțumesc pentru că ne-ai inspirat, Rafa, o să ne fie dor”, a scris tunisianca Ons Jabeur, pe contul său de X.
De asemenea, răspunsuri la vestea retragerii au venit și de la Coco Gauff, care a scris „Ești incredibil! a fost incredibil să fiu martoră la măreția ta și la etica ta în muncă, am fost capabilă să învăț din asta. Îți urez tot ce e mai bun în următorul capitol al vieții tale”, în timp ce tenismenul italian Fabio Fognini l-a rugat pe „Rafa” să se mai gândească: „Nu pleca!! Tenisul are nevoie de tine! O îmbrățișare imensă, mulțumesc pentru tot”.
Britanica Katie Bolter a avut o reacție scurtă, dar sugestivă: „NU! Eu/noi nu acceptăm această cerere”.
Și Matteo Berrettini s-a rezumat la un cuvânt la fel se sugestiv: „LEGENDĂ”, a scris el, pe rețelele sociale.
Ilie Năstase, fostul tenismen român și totodată primul jucător al „sportului alb” care a ocupat în mod oficial poziția de lider al clasamentului ATP, a reacționat la aflarea veștii retragerii lui Rafael Nadal.
„Sigur e și vârsta acum. Cât a alergat el… Să câștigi 14 Roland Garros-uri e o performanță unică pe care nimeni nu o să mai egaleze vreodată! Pentru mine, la Roland Garros e ca și cum ai câștiga toate cele patru Grand Slam-uri în același timp. Așa consider eu. El a pus suflet în toate meciurile și a dat totul pe teren.
Toate partidele lui au fost disputate și el lupta pentru fiecare minge. Nu făcea cadou un punct, nu lăsa nicio minge adversarului. Un profesionist desăvârșit. Cel mai profesionist dintre toți și e și simpatic pe deasupra. Eu sunt prieten foarte bun cu unchiul lui, dar și cu el. Dar nu pot să îl sun să îl felicit că s-a retras. Chiar nu pot să fac asta.
A fost mai mult accidentat pentru că el a practicat un joc de uzură, care l-a solicitat enorm. Corpul lui a avut de suferit, mai mult decât ceilalți, care jucau mai tehnic așa. El de mic a pus pasiunea asta în tenis. Și pentru mine a fost foarte greu momentul retragerii. Cu siguranță e la fel și pentru el. Asta este viața și cred că îi va lipsi foarte mult tenisul. Nu va putea să înlocuiască asta, chiar dacă acum se poate concentra mai mult pe viața privată.
Tenisul nu îl va putea înlocui cu nimic altceva în lume. La fel este și pentru Roger Federer. Vreau să îi spun că îmi pare că nu a mai jucat. Asta a fost tot timpul o problemă pentru el. Nici lui nu cred că îi convine să intre în turnee fără să fie 100% apt și să nu poată să facă ce știe pe teren. Și Simona Halep este într-o situație asemănătoare.”, a spus Năstase, potrivit Fanatik.
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...