Superliga Romaniei "Dan Petrescu va fi demis în seara asta". Anunţul venit la pauza meciului CFR Cluj - Sepsi
Data publicării:
Postul lui Dan Petrescu pe banca CFR-ului ar fi în pericol, după rezultatele mai puţin convingătoare din ultima perioadă.

"Dacă rămâne scorul ăsta, din ce ştiu eu, Dan Petrescu va fi demis în această seară", a declarat jurnalistul Decebal Rădulescu la Digisport. 

La pauza meciului, Sepsi Sf. Gheorghe conduce pe CFR Cluj cu 1-0, după golul lui Coman. 

Dan Petrescu a intrat în colimatorul conducerii după meciul cu Petrolul din etapa trecută, scor 0-0, în care l-a scos pe Louis Munteanu din teren cu câteva secunde înainte de final, deşi îl introdusese în repriza a doua.

"O vină la fel de mare o are și Dan Petrescu. Nu e posibil cu 40 de secunde înainte de finalul meciului să scoți cel mai bun jucător de pe teren. Repet, nu mai era nici măcar un minut, erau 40 de secunde. Sincer, nu am înțeles. Și dacă era accidentat, îl mai țineai 40 de secunde undeva în lateral, lângă tușă și cu asta basta. Explicația cu cartonașul nu are absolut nicio logică, atâta timp cât Louis Munteanu oricum era suspendat pentru partida viitoare.

Dan Petrescu a luat o decizie neinspirată. Nu putem să ne batem joc de o investiție de atâtea milioane de euro, peste 5 milioane de euro, probabil cea mai mare investiție într-un fotbalist în România de la Revoluție încoace. Trebuie să fim mai atenți cum gestionăm astfel de lucruri. O să vorbesc și cu Dan Petrescu, pentru că și el are o stare de supraîncărcare, de surescitare, pe care nu o înțeleg și trebuie și el să se liniștească.

Este evident că a luat această decizie complet neinspirat și, fiind într-o stare, repet, de supraîncărcare… Trebuie și Dan să se liniștească ca să ia deciziile cele mai bune. Reiterez încă o dată și subliniez faptul că Dan Petrescu este antrenorul echipei și normal că el are ultimul cuvânt. Dar a fost o decizie neinspirată, care nu poate fi explicată sub nicio formă.

Am fost supărat, v-am spus, aș putea spune că am fost chiar dezamăgit. Este păcat că avem un antrenor atât de mare și un jucător atât de mare și nu reușim să găsim armonia și, mai ales, nu reușim să găsim golul care să ne aducă rezultatele. Echipa este într-o criză de formă și nu este normal. Au toate condițiile.

O să avem săptămâna aceasta foarte multe discuții și vom încerca să clarificăm lucrurile și să ne liniștim. Acesta este mesajul pe care îl transmit tuturor: Haideți să ne liniștim!”, a mai spus Ioan Varga, potrivit Fanatik.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel