Superliga Romaniei Daniel Niculae confirmă varianta Şumudică la Rapid. "Ar fi cel mai bun antrenor pentru noi"
Data publicării:
Daniel Niculae, preşedintele FC Rapid, confirmă că Marius Şumudică ar fi o variantă excelentă pentru banca giuleştenilor din vară, la o zi după ce antrenorul a spus că va avea o discuţie cu Victor Angelescu în acest sens. 

"Există semnale că ar trebui să ne întâlnim. Am vorbit prin mesaje cu Angelescu, urmează să ne vedem la începutul săptămânii. Dacă primesc o ofertă și îmi va fi pe plac, asta e. Nu vreau să vorbesc de Rapid, pentru că Rapid are antrenor. 

Îl respect, a fost colegul meu. Este clar că voi lua în calcul, în momentul de față există posibilitatea să mă întorc în Turcia, am refuzat o ofertă din Iran. Era oferta mare, cred că era al doilea salariu din carieră. Mi-au dat două milioane.”, a declarat Șumudică la Fanatik luni. 

Daniel Niculae, preşedintele celor de la FC Rapid, spune că Marius Şumudică ar fi cea mai bună variantă pentru banca giuleştenilor. 

"Bogdan Lobonţ este antrenor până la finalul campionatului. Aţi văzut şi declaraţiile domnului Şucu şi ale lui Victor Angelescu. În funcţie de rezultatele de până la finalul campionatului, vom vedea dacă vom continua sau nu cu el. Apoi, din punctul meu de vedere, Şumi este soluţia cea mai bună în momentul de faţă pentru Rapid. Este o variantă foarte bună. Este un rapidist convins, un tip care a câştigat campionatul în România, are sânge vişiniu, sunt convins că va face treabă foarte bună", a declarat Daniel Niculae la Liga Digisport. 

Bogdan Lobonţ a refuzat să vorbească despre posibila venire a lui Şumudică la Rapid 

Întrebat dacă ar vrea ca Marius Şumudică să devină antrenorul Rapidului, Bogdan Lobonţ a spus că "Ce legătură are cu meciul care se joacă peste trei zile? Îl apreciez foarte mult pe Marius, am câștigat un campionat împreună în sezonul 98/99. A fost un jucător important, îmi aduc aminte tot timpul că venea de pe bancă și reușea să marcheze. 

În ceea ce privește întrebarea, de fiecare se discută. Nu știu ce sens are părerea mea. Nu că nu văd sensul întrebării, dar nu vreau să las loc de cosmetizări. Îl apreciez foarte mult pe Marius Șumudică și asta e clar”.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel