Superliga Romaniei Becali a anunţat că ar vrea să îl cedeze, Iftime a intrat pe fir: Acum îl iau. Fac cinste!
Daniel Niculae, preşedintele FC Rapid, a fost audiat joi de poliţişti privind implicarea sa într-un dosar care vizează un grup infracţional organizat cu scopul de a introduce materiale pirotehnice pe stadioane. În acelaşi dosar este audiat şi Liviu Ungurean, liderul galeriei celor de la FC Rapid.
"Anchetatorii susțin că Niculae ar fi fost de acord cu introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în timpul meciului Rapid - FCSB și la jocurile de pe Stadionul Giulești”, a explicat jurnalistul Valentin Stan la Digi24.
După 2 ore de audieri, Daniel Niculae a fost lăsat să plece, dar va fi cercetat în stare de libertate.
În urmă cu câteva zile, Daniel Niculae spunea că legea 4/2008 trebuie modificată, pentru a permite galeriilor să facă spectacole pirotehnice, cât timp situaţia nu degenerează.
Până la modificări, însă, Daniel Niculae ar putea intra chiar el sub incidenţa legii. Mai exact, sub incidenţa articolului 35 din această lege. Iată ce stipulează:
"Art. 35. -
(1) Încercarea de a introduce, deţinerea sau folosirea în incinta arenei sportive a obiectelor artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II - IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria "obiecte zburătoare luminoase" şi a pocnitorilor din clasa I constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 31 alin. (21) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) se poate dispune faţă de învinuit sau inculpat măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.
(3) Încercarea de a introduce, deţinerea sau folosirea în incinta arenei sportive a materiilor explozive sau incendiare constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) În cazul prevăzut la alin. (3) se poate dispune faţă de învinuit ori inculpat măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani", se arată în textul legii.
Astfel, dacă Daniel Niculae ar fi găsit vinovat de implicare în introducerea materialelor pirotehnice pe stadioane, aşa cum afirmă Digi24 că ar fi cazul, preşedintele FC Rapid ar putea fi interzis pe stadioane.
CITEŞTE ŞI Mitică Dragomir reacționează în cazul dosarului penal de la Rapid: „Lovitură înainte de play-off!”
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...