Echipa nationala Daniel Pancu, avertisment pentru tricolorii mici înaintea meciului cu Albania
Data publicării:
Daniel Pancu, selecţionerul naţionalei U21, a prefaţat meciurile cu Elveţia şi Albania din calificările pentru EURO 2025. 

Întrebat dacă cele două meciuri pot fi privite ca două finale, Daniel Pancu a spus că "sigur, dar eu nu mă gândesc la al doilea meci, cel cu Elveţia. Le luăm pas cu pas, cum am făcut şi la acţiunea trecută. Toată atenţia şi concentrarea noastră este la jocul cu Albania, de vineri. 

(n.r cum vede grupul) Am plecat cu handicap. Am compensat cumva cu prezenţa la un Campionat European, iar jucătorii care au participat la acest turneu final au acumulat o experienţă pe care nu o poţi acumula doar în jocuri de calificare. Nu ştiu dacă am fi avut mai multe puncte, dar probabil că nu am fi pierdut în Albania. Nu ştiu, însă, dacă am fi bătut Finlanda. Oricum, eu îi cunosc, sunt 4-5 jucători care nu au mai fost, deja ştiu cu cine lucrez, chiar şi în timpul ăsta scurt. Şi Finlanda şi Albania aveau jocuri amicale înainte să joace cu noi, iar omogenitatea grupului contează". 

Revanşă cu Albania? În tur, România U21 a condus cu 2-0, dar a pierdut cu 3-2

"Timp de o oră, a existat o singură echipă pe teren atunci. O echipă agresivă, o echipă care a recuperat multe mingi în terenul advers, ne-am creat situaţii multe, ocazii. Nu am reuşit să închidem jocul, am avut ocazii să facem 3-0. Am făcut o greşeală şi au avut puterea să revină pe tabelă. Ce trebuie să facem noi este să nu mai repetăm greşelile din jocul de acolo, mai ales că vorbim de o echipă pe care o cunoaştem foarte bine, au calitate mare în atac. Sunt convins că aceste lucruri nu se vor mai întâmpla. Cu siguranţă a fost o lecţie pe care a trebuit să o învăţăm. 

Oricum, în ziua de azi nu mai e câştigat niciun joc dinainte", a mai declarat selecţionerul pentru FRF TV. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Echipa nationala
Tagurile articolului: albania  daniel pancu  echipa nationala  romania  tineret 

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel