Inot David Popovici este campion european la 100 m liber
Data actualizării:
Data publicării:
Înotătorul român David Popovici a câştigat medalia de aur la 100 m liber la Campionatele Europene de Nataţie. 

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100.

Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul european, pe care îl deţine din 2022, de la Roma. Recordul mondial (46 sec 80/100) este deţinut din februarie de chinezul Zhanle Pan.

Românul a fost urmat în clasament de maghiarul Nandor Nemeth, 47 sec 49/100, şi de sârbul Andrej Barna, 47 sec 66/100.

În finala la 200 m spate feminin, românca Aissia-Claudia Prisecariu s-a clasat pe locul şapte, cu 2 min 11 sec 00/100. Aurul a fost câştigat de portugheza Camila Rrebelo (2:08.95), argintul a fost obţinut de maghiara Dora Molnar (2:09.02), iar bronzul a revenit alte înotătoare maghiare, Eszter Szabo Feltothy (2:09.21).

La 50 m fluture masculin, Denis-Laurean Popescu a ocupat locul şapte, în 23 sec 43/100. Titlul continental a fost cucerit de grecul Stergios Marios Bilas (23.15), argintul a revenit austriacului Simon Bucher (23.19), iar bronzul a fost obţinut de cehul Daniel Gracik (23.26).

În concursul de sărituri în apă, la sărituri de la platformă (10 metri) pe echipe mixte, România ( Alexandru Avasiloae, Amelie-Enya Foerster) a fost a patra (ultima), cu 206,88 puncte, devansată de Spania (Carlos Camacho del Hoyo, Valeria Angelina Antolino Pacheco), 274,50 puncte, Germania (Tom Waldsteiner, Carolina Coordes), 266,34 puncte, şi Ucraina (Marko Barsukov, Ksenia Bailo), 256,02 puncte.

România participă cu 11 sportivi la Europenele de la Belgrad: David Popovici (100 m liber, 200 m liber, ştafeta de 4x100 m), Patrick Sebastian Dinu (50 m liber, ştafeta de 4x100 m liber), Mihai Gergely (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m liber, ştafeta de 4x100 m liber), George Raţiu (50 m fluture, 50 m liber, ştafeta de 4x100 m liber), Richard Alexandru Szilagyi (50 m fluture, 50 m liber, ştafeta 4x100 m liber), Denis Laurean Popescu (100 m fluture, 50 m spate, 100 m spate), scrie Agerpres. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Inot

logo icon Articole similare

DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Fiul lui Zeljko Kopic a semnat cu o formație din Superliga

Agerpres

Dorinel Munteanu iese la atac după meciurile naţionalei. "Nu mai merge cu giugiuleala, e prea versat"

Agerpres

Culmea ironiei: Glasgow Rangers i-a urat baftă lui Ianis Hagi, înainte de meciul României cu Lituania

Agerpres

Universitatea Craiova a achiziționat un nou portar, fost jucător al Oțelului. Oltenii l-au împrumutat pe Lazar la Gloria Buzău

pixel