Jocurile Olimpice David Popovici, "sursa de inspiraţie şi motivaţie" a lui Pan Zhanle, campionul olimpic la 100 m liber
Data publicării:
Pan Zhanle a câştigat medalia de aur la 100 m liber după ce a stabilit un nou record mondial. El a înotat cele două lungimi de bazin în 46,40 secunde. Precedentul record mondial, 46,80 secunde, îi aparţinea tot înotătorului chinez. 

Preparatorul fizic al lui Pan Zhanle, Nuno Pina, afirmă că David Popovici este sursa de inspiraţie a lui Pan Zhanle. 

"Nu vorbim prea des despre rivali. Cred că s-a întâmplat doar de vreo zece ori în doi ani. Dar, de fiecare dată când am vorbit despre Popovici, Pan spunea mereu că e sursa lui de inspirație și motivație.

Mai ales că, prima dată, a trebuit să doboare recordul lui David. Îl admiră cu adevărat și-l respectă sută la sută! Îl inspiră să acumuleze și mai mult în fiecare zi, să-și atingă noi obiective, să progreseze.

Acești băieți vor oferi un show extraordinar în anii viitori. Și performanțe pe măsură. Ambii! Va fi epoca lor, iar natația nu va avea decât de câștigat din acest duel”, a spus Nuno Pina, conform GSP. 

Principalele diferenţe între Pan Zhanle şi David Popovici 

"Pan și David sunt complet diferiți fizic. Popovici are brațele foarte lungi, iar asta e, desigur, un mare avantaj. Dar nu e la fel de puternic precum Pan. David e mai înalt, poate acoperi un spațiu mai mare în apă, dar partea superioară a lui Pan e mult mai bine dezvoltată. Prefer să mă concentrez pe caracteristicile lui, iar principala lui calitate e conformația corpului. Spatele e puțin rotunjit, dacă ați observat", a mai spus Nuno Pina. 

Cum a reuşit Pan Zhanle să înoate atât de repede 100 m liber

China Daily spune că sportivul "a efectuat programe riguroase de teste antidoping înainte şi în timpul jocurilor, fără niciun rezultat pozitiv"

De asemenea, Zhanle Pan afirmă că în ultimele 2 luni a efectuat 21 de teste antidoping şi că toate au ieşit negative. 

"Am cooperat cu toate procedurile de testare şi am rămas încrezător că eu concurez corect şi curat", a declarat el.

De asemenea, înotătorul chinez a explicat şi ce a schimbat în antrenamente pentru a putea înota 100 m liber atât de rapid.

"Am făcut multe antrenamente aerobice şi de anduranţă pentru a-mi întări tracţiunea în ultima parte. De asemenea, am adoptat un sistem ştiinţific de monitorizare şi analiză subacvatică pentru a ne revizui tehnicile, astfel încât să ne putem antrena mai bine şi mai eficient", a completat Pan Zhanle.

Brett Hawke l-a acuzat pe Pan Zhanle că a trişat 

”Uite, o să fiu sincer, sunt nervos după acea cursă. Sunt nervos pentru mai multe motive. Prietenii mei sunt cei mai rapizi înotători din istorie, de la Rowdy Gaines, la Alex Popov, la Gary Hall Jr, Anthony Irvin și până la 'Regele' Kyle Chalmers.

Îi știu foarte bine pe acești oameni, îi studiez de 30 de ani. Am studiat acest sport, am studiat viteza, o înțeleg. Sunt un expert în asta, cu asta mă ocup, ok? Sunt supărat acum, pentru că nu câștigi la 100 m liber la o lungime de un corp. Pur și simplu nu o faci.

Nu este posibil să câștigi la o lungime de un corp. Nu îmi pasă ce spune oricine. Nu e vorba de rasă, nu e vorba de o persoană anume sau de o nație, este doar ceea ce văd și ce știu.

Nu e adevărat, nu ai cum să câștigi așa. Kyle Chalmers, David Popovici, Jack Alexy... Nu îi bați pe acești tipi la un lungime de un corp, la 100 m liber. Nu este uman posibil, deci nu îmi spuneți, nu îmi băgați pe gât (n.r.- medalia de aur). Nu e reală”, este discursul dur al lui Brett Hawke, citat de Daily Mail.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel