Echipa nationala De ce joacă România împotriva unui stat pe care nu îl recunoaște? FRF a dat răspunsul
Data publicării:
România întâlnește Kosovo vineri, 15 noiembrie, în a cincea etapă a competiției Ligii Națiunilor. Meciul este programat pe Arena Națională, de la ora 21:45.

România și Kosovo, membri afiliați UEFA, trebuie să se confrunte în competiții

În contextul meciului din a cincea etapă a Ligii Națiunilor dintre România și Kosovo, unii suporteri se întreabă de ce echipa națională a țării noastre evoluează împotriva unei formații a cărei stat nu este recunoscut de către România.

Înaintea partidei de vineri, 15 noiembrie, cu începere la ora 21:45, pe Arena Națională din Capitală, este de reținut faptul că România nu recunoaște independența Kosovoului față de Serbia, poziție luată de țara noastră pentru a preveni crearea unui precedent în cadrul teritoriului național. Astfel, orice remarci rasiste ori afirmații cu diverse conotații geopolitice vor fi sancționate de oficialii UEFA.

Membrii FRF au publicat numeroase apeluri la calm pentru suporterii români care vor umple Arena Națională, stadion care va aduna peste 55.000 de mii de oameni în nu mai puțin de două zile. De asemenea, și selecționerul echipei naționale a României, dar și unii dintre „tricolori” au transmis mesaje de încurajare privind comportamentul arătat în tribune.

Acestea vin în condițiile în care cele două reprezentative de fotbal au un trecut recent extrem de tumultos. Suporterii români au afișat mesaje precum „Uniți Sub Tricolor” sau „Kosovo e Serbia” în timpul meciului retur din preliminariile Campionatului European de fotbal 2024, scor 2-0, fapt ce a determinat întreruperea meciului de pe Arena Națională și o serie de sancțiuni asupra selecționatei României.

Ca urmare a evenimentelor din 2023, suporterii români nu au putut fi prezenți pe stadionul din Priștina, în primul meci din Liga Națiunilor, încheiat cu victoria clară a „tricolorilor”, scor 3-0, astfel că jucătorii țării noastre au trebuit să lupte în fața unui public 100% kosovar, care a menținut o atmosferă ostilă față de formația antrenată de Lucescu. După acest meci, oficialii kosovari au primit amenzi care au atins 61.000 de euro.

Astfel, FRF își întărește în continuare eforturile de a informa suporterii români cu privire la posibilele sancțiuni care ar putea afecta drumul echipei naționale către Cupa Mondială din 2026, oferind și explicații privind disputarea meciurilor de fotbal între echipele unor state care nu își recunosc independența. În speță, România nu recunoaște independența Kosovoului.

„Pentru a participa într-o competiție sportivă, trebuie să fii de acord cu regulile acesteia. Liga Națiunilor este o competiție UEFA, iar România este un membru afiliat UEFA și participă în competițiile forului european unde întâlnește oponenți afiliați, la rândul lor, de UEFA.

Legislația națională nu poate împiedica acest lucru! Refuzul de a disputa meciuri împotriva anumitor adversari poate atrage excluderea din competiție.”, a transmis echipa națională de fotbal a României, pe pagina oficială de Facebook.

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Kosovo și Cipru

PORTARI

Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);

MIJLOCAȘI

Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);

ATACANȚI

Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0)


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel