Superliga Romaniei Denis Alibec ar vrea să revină la Farul, pentru a prinde lotul de EURO. "Aici, ritmul antrenamentelor e mai puţin intens"
Data publicării:
Denis Alibec, legitimat în Qatar la Muaither, se gândeşte să revină la Farul Constanţa pentru a fi în formă maximă la EURO 2024. 

”Am vorbit și cu Mister (n.r. antrenorul lui Muaither, Murcia Gonzalez), poate mă transfer acum în iarnă. Dacă nu, sper să joc cât mai bine aici și să câștigăm câteva meciuri să mergem mai sus. Ritmul meciurilor este unul bun, dar la antrenamente nu este ritmul atât de intens.

Am înțeles, conform noilor reguli, că aș putea juca și la a treia echipă într-un an, sau, dacă nu, la Farul Constanța. Prima oară trebuie să mă gândesc să joc aici pentru că am contract cu ei”, a spus Denis Alibec, la emisiunea Fotbal Club

Cei de la Farul îl aşteaptă cu braţele deschise pe Alibec 

”Noi întotdeauna am avut ușa deschisă pentru Alibec, pentru ceea ce a realizat el la Farul, cum a tras echipa după el sezonul trecut, în care am și ieșit campioni. Gică e cel care decide din punct de vedere tehnic, dar nu cred că nu și l-ar dori pe Alibec.

Acum, sigur, important e și ce vrea el, a ajuns la o vârstă la care ar trebui să se gândească și din punct de vedere financiar. Cred că și în Qatar se poate pregăti pentru EURO”, a declarat Ciprian Marica, acţionar la Farul Constanţa. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

Agerpres
EXCLUSIV

Liviu Antal ştie de ce Dorinel Munteanu nu renunţă la cantonamentele la Vatra Dornei. Principalele calităţi ale antrenorului

Agerpres

Raul Rusescu o vede pe Oţelul în playoff. Echipele care nu au nicio şansă

pixel