Echipa nationala Denis Alibec, optimist înainte de EURO 2024: „Vom trece de grupe, cel puțin”
Data publicării:
Atacantul român a oferit o serie de declarații premergătoare meciurilor amicale ale selecționatei țării noastre, ultimele partide care pregătesc „tricolorii” de Campionatul European din Germania (14 iunie - 14 iulie).

Alibec vrea să dea totul pentru națională

Denis Alibec este unul dintre „tricolorii” care au venit la pregătirea pentru meciurile amicale programate înaintea competiției EURO 2024, încă de pe 20 mai. Atacantul român a mărturisit că i-a fost dor de echipa națională, așteptând cu nerăbdare meciurile selecționatei țării noastre.

„Mi-era foarte dor, suntem pregătiți de drumul acesta. Cu siguranță, vom fi împreună până la capăt! Mă simt mult mai bine, mă simt important în cadrul echipei.

Cred că am multe de dat la acest Campionat European. Am fost sănătos, a contat mult, pentru că am avut o formă continuă - asta m-a ajutat foarte mult.”, a spus Alibec.

Atacantul român se bazează pe sprijinul suporterilor

„Cred că această generație merită să se califice din grupă. Vom da totul pentru asta. Mesajul meu pentru colegi este: am ajuns până aici, este cel mai important moment din cariera noastră și trebuie să jucăm pentru noi, pentru familiile noastre și pentru cei de acasă.

Deja calificarea aceasta ne-a apropiat foarte mult de suporteri, i-am recâștigat, să spun așa. Noi toți dăm totul pentru echipa națională și venim aici cu sufletul.”, a mai spus Denis Alibec, pentru FRF.tv.

Atacantul român s-a declarat optimist în ceea ce privește rezultatele selecționatei României în faza grupelor, spunând: „Eu simt că vom trece de grupe, cel puțin. Acum, vom vedea ce va fi! Important e să arătăm cel puțin la fel de bine cum am arătat la meciul cu Elveția.”

De asemenea, el a mărturisit că există diferențe între jocul practicat la națională și cel de la club, dar a învățat să se adapteze noii tehnici: „Pentru mine, e destul de greu, îmi place să am mingea cât mai mult, dar așa este tactica la echipa națională și trebuie să fac treabă.”, a mai sous el.

CITEȘTE ȘI Declarațiile lui Dennis Man, înainte de meciurile amicale

Echipa națională, o familie cu talent și unitate

Alibec a mai fost întrebat care ar fi cele trei cuvinte care ar caracteriza echipa națională de la acest moment, la care atacantul a răspuns: „Familie, talent și unitate”.

De asemenea, fotbalistul a spus care sunt ingredientele succesului pe care trebuie să le arate el și coechipierii săi, în meciurile amicale cu Bulgaria și Liechteinstein: „Trebuie să mergem să atacăm în aceste două meciuri amicale, trebuie să reușim să marcăm multe goluri pentru a căpăta încredere și să mergem la turneul final cu gândul de a câștiga, la fiecare meci.”, a concluzionat atacantul.

Lotul preliminar al selecționatei României și programul meciurilor amicale pot fi consultate AICI.

Programul României la EURO 2024

- Luni, 17 iunie: România – Ucraina (München, 16:00)

- Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – România (Köln, 22:00)

- Miercuri, 26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19:00)


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Stiri Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel