Superliga Romaniei Derby-ul Dinamo-Rapid începe cu scandalul galeriilor. Fanii rapidişti nu se prezintă la meci, dinamoviştii le dau replica. "Opriţi ipocrizia"
Data actualizării:
Data publicării:
Fanii Rapidului spun că nu se vor prezenta la meciul echipei lor cu Dinamo Bucureşti, din Liga 1, nemulţumiţi de numărul mic de bilete primit, doar 2800, şi de locaţie, la inelul trei al Arenei Naţionale. Dinamoviştii le dau replica şi le aduc aminte de modul în care sunt ei aşezaţi când vin pe Giuleşti, dar şi de faptul că i-au ajutat când erau în ligile inferioare. 

Dinamoviştii au fost de acord să le dea rapidiştilor 2800 de bilete la derby-ul de pe Arena Naţională, însă la Inelul 3 al stadionului. Rapidiştii au fost nemulţumiţi şi au anunţat că nu vin la meci. Asta după ce, iniţial, li s-au promis 5000 de bilete, şi nu atât de sus pe stadion. 

"Frați vișinii, prin intermediul acestei postări anunțăm oficial că Peluza Nord nu va fi prezentă la meciul de sâmbătă.

Ne cerem scuze față de toți rapidiștii care doreau să participe la acest eveniment și înțelegem orice punct de vedere diferit, însă decizia noastră a fost stabilită tocmai pentru a nu se genera, din nou, o situație prin care foarte mulți suporteri ai echipei să rămână în afara stadionului, din cauza unei promisiuni nerespectate a rivalilor.

Deși, inițial, s-a promis galeriei Rapidului un număr de 5000 de bilete, facțiunea cea mai pătată și coruptă din rândul suporterilor dinamoviști, a reconfirmat mediocritatea în care se scaldă de ani buni. Și, astfel, bineînțeles, că liderii pch-ului au decis să demonstreze cât sunt de mici, convingând conducerea clubului gazdă să reducă nr. de bilete la 2800, la ultimul inel.

Prin urmare, am luat decizia să nu ne prezentăm la meci. Încurajăm rapidiștii să procedeze la fel, pentru a evita eventualele neplăceri și vă asigurăm pe toți că dinamoviștii vor vedea Giuleștiul în anii următori la fel cum "vom vedea" noi meciul de sâmbătă.

Hai Rapid!", au scris cei de la Peluza Nord Rapid Bucureşti pe Facebook. 

Oficialii Rapidului anunţă că sunt solidari cu decizia fanilor. 

"Suntem solidari cu suporterii noștri, în decizia de a nu merge la partida cu Dinamo, de pe Arena Națională", au scris cei de la Rapid Bucureşti pe pagina lor de Facebook. 

Dinamoviştii le aduc aminte rapidiştilor că i-au ajutat când se aflau în ligile inferioare 

Fanii lui Dinamo le aduc aminte rapidiştilor de modul în care sunt aşezaţi la derby-urile de pe Giuleşti, dar şi de faptul că i-au ajutat când erau în ligile inferioare. 

"Opriți ipocrizia!

Pentru colivia asta meschină, cu un cearceaf alb pus intenționat pentru a vă bate joc de oaspeți, vreți peluză întreagă pe Arenă?!

Ar fi multe de dezgropat, dar enumerăm doar câteva. În tur, oricât ați arunca vina pe jandarmerie, știm că șicanele și interzicerea coregrafiei Magneto au fost venite de la voi. Să ne amintim de anii '90-2002, când vă dădeam peluză întreagă pe Dinamo, vouă și steliștilor, ca mai apoi să începeți să faceți țarcuri mari, apoi mici, apoi și mai mici, apoi sus în ele sau un mic cotlon lateral al unei tribune. Voi ați f..ut mentalitatea după care plângeți acum.

Era frumos când vă aduceam apă la greva foamei, când organizam evenimente în Sala Dinamo cu "Rapid nu moare" și pus imnul vostru la boxe, cu zeci de mesaje de susținere în anii voștri grei? Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat. Nu ați putut să țineti un moment de reculegere pentru un poloist dinamovist care a murit în bazinul vostru, în schimb ați putut să afișați noaptea, pe ascuns, un mesaj la oficială când am retrogradat, iar acum mizeriile astea cu șicanări, culmea, tot voi victime.

Chiar nu vă e jenă deloc?! Voi vorbiți de mentalitate?!
A avea mentalitate nu înseamnă a fi și naivi. Primiți ceea ce meritați, ba chiar prea mult", au scris cei de la Ultras Tei Dinamo Bucureşti.

Meciul dintre Dinamo şi Rapid are loc sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 20:00, pe Arena Naţională. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel