Gimnastică Despăgubiri uriașe pentru victimele medicului Federației de Gimnastică. Ce sumă vor primi sportivele
Data publicării:
Medicul a fost condamnat, în 2017, la 60 de ani de închisoare pentru acuzații de posesie a unor materiale cu abuz sexual asupra copiilor, ca mai apoi în anul următor, acesta să primească alte două condamnări care au însumat 300 de ani de detenție.

Despăgubiri de 138,7 milioane de dolari

Departamentul american de Justiție a ajuns la un acord pentru plata a 138,7 milioane de dolari în procesul civil cu sutele de victime ale fostului medic al Federației americane de gimnastică, Larry Nassar, care a fost condamnat la închisoare pentru abuzarea sexuală a sportivelor aflate în grija sa, au anunțat, marți, autoritățile, citate de Reuters.

Acordul rezolvă acuzațiile formulate la adresa FBI, care ar fi eșuat în ancheta inițială în cazul Nassar, a precizat Departamentul de Justiție.

„Aceste acuzații ar fi trebuit luate în serios de la început. Deși aceste înțelegeri nu vor repara răul făcut de Nassar, speranța noastră este că vor ajuta victimele să primească ajutorul de care au nevoie pentru a continua să se vindece”, a declarat procurorul general interimar Benjamin Mizer.

Medic al gimnastelor, timp de 18 ani

Nassar, medicul gimnastelor olimpice americane timp de 18 ani, a fost condamnat în 2017 de un tribunal federal la 60 de ani de închisoare pentru acuzații de posesie a unor materiale cu abuz sexual asupra copiilor. În anul următor, Nassar a primit o serie de alte condamnări, de până la 175 de ani, respectiv de până la 125 de ani, în alte două sentințe dictate de tribunale din Michigan pentru molestarea gimnastelor aflate în grija sa.

Campioanele olimpice Simone Biles și McKayla Maroney s-au numărat printre victimele care au criticat public FBI-ul pentru felul în care a condus ancheta.

Acordul a rezolvat 139 de plângeri separate, a precizat Departamentul de Justiție. Femeile au acuzat FBI-ul că nu a acționat în conformitate cu dovezile primite în 2015, permițându-i lui Larry Nassar să continue să abuzeze tinerele, până la punerea sa sub acuzare, în 2016, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Gimnastică

logo icon Articole similare

DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Adrian Mititelu s-a decis ce face cu FC U Craiova 1948

Adrian Mititelu, finanţatorul celor de la FC U Craiova...

Superliga Romaniei Rapid anunţă noul antrenor după meciul cu FCSB

Noul antrenor al Rapidului va fi anunţat oficial...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Oţelul Galaţi, mutare spectaculoasă la barajul de cupe europene

Foto: Pixabay

Barajul pentru Conference League se joacă duminică, 19 mai

Sursa: Agerpres

Gheorghe Hagi, gest de mare campion pentru Dorinel Munteanu. Oţelul va putea juca la Constanţa în Europa, dacă se califică

Sursa: Agerpres

Marea greşeală făcută de Rapid în acest sezon. Nu are legătură cu playoff-ul

pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?