Handbal Dinamo a spulberat-o pe Steaua în Liga Naţională de handbal masculin. Victorie la 16 goluri diferenţă
Data actualizării:
Data publicării:
Dinamo a câştigat duelul cu Steaua în Liga Naţională de handbal masculin, într-un meci extrem de spectaculos. Dinamoviştii au terminat meciul la o diferenţă de 16 goluri faţă de rivali. 

CS Dinamo Bucureşti a surclasat-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 42-26 (20-9), sâmbătă, în deplasare, la Chiajna, într-un meci derby, din etapa a 20-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.

Nicuşor Negru a marcat 15 goluri pentru campioni, care au victorii pe linie în campionat. Daniel Stanciuc şi Andrii Akimenko au reuşit câte 6 goluri, iar Vladimir Cupara a apărat 12 şuturi.

De la Steaua s-au remarcat Mihnea Toma 8 goluri, Aron Dedu 7, Nemanja Grbovic 5 goluri.

Dinamo este pe primul loc în Divizia A, cu punctaj maxim, 60 de puncte, după 20 de meciuri. Pe locul secund se află CSM Constanţa, cu 46 de puncte. Steaua Bucureşti este pe locul 10 în clasament, cu 17 puncte, scrie Agerpres. 

Aceasta a fost cea mai mare diferenţă de goluri din istoria acestui derby de tradiţie. 

George Buricea spune că Nicuşor Negru nu mai vrea la naţională 

Selecţionerul naţionalei de handbal, George Buricea, a declarat recent că Nicuşor Negru i-a transmis că nu vrea să participe la acţiunile tricolorilor. 

"Sunt entuziasmat să încep un nou capitol din viaţa mea, în calitate de antrenor al echipei naţionale. Mă bucur foarte tare că pregătirea şi meciurile cu Macedonia de Nord vor avea loc la Brăila, oraşul în care m-am născut şi îi aştept pe toţi brăilenii mei să vină pentru a ne susţine. Am convocat jucătorii pe care i-am considerat că sunt în acest moment în cea mai bună formă, cu menţiunea că Nicuşor Negru, Cristian Ghiţă şi Vlad Rotaru au ales să nu mai participe la acţiunile naţionalei. Pe lista mea de convocări a fost şi Saeid Heidarirad, doar că în acest moment, din cauza unei probleme personale, nu va putea participa la dubla cu Macedonia de Nord, de la Brăila. La fel şi Alexandru Ghivil, pe care l-am convocat iniţial, dar din cauza unei accidentări nu va putea fi alături de noi", a menţionat el, citat de Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Handbal

logo icon Articole similare

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...

Handbal Carlos Viver ar putea reveni la Rapid

Spaniolul Carlos Viver şi-ar putea relua locul pe banca...



logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel