Superliga Romaniei Dinu Gheorghe spune că nu jucătorii sunt de vină pentru situaţia Rapidului. Cine sunt adevăraţii vinovaţi
Data publicării:
După 12 etape din campionat, Rapid este pe locul 12 în campionat, cu 13 puncte adunate. Echipa antrenată în acest sezon de Neil Lennon şi apoi de Marius Şumudică are doar 2 victorii până acum. Dinu Gheorghe, fost preşedinte în Giuleşti, spune însă că nu jucătorii sunt de vină pentru parcursul slab al Rapidului. 

În direct la Prosport Live, Dinu Gheorghe le-a luat apărarea fotbaliştilor din Giuleşti. 

"De ce sunt de vină jucătorii? Ce, au venit ei şi au bătut la poarta Rapidului şi s-au rugat în genunchi de Şucu sau de Angelescu să fie legitimaţi la Rapid? De vină sunt cei care au construit echipa asta. Şi nu ştiu ce implicare au aici cei doi patroni, dar ceilalţi din club, specialiştii din club, se pare că au mare trecere la dl Şucu. Sfătuitorii din club şi cei din afara clubului. 

La Rapid lucrurile sunt foarte clare. Avem garanţia preşedintelui Viorel Moldovan, ca să ne amuzăm un pic, care spune că se ştie unde s-a greşit, dar nu ne spun şi nouă ce greşeli au făcut sau ce vor face în continuare. 

Apoi, speranţa unui loc de playoff în momentul ăsta nu că e deşartă, dar e departe. Pentru că totul se leagă de jocul Rapidului. Şi Rapidul nu joacă. Indiferent ce promit ei, ce susţinere are Şumudică, ce ne mai povestesc ei de antrenamente. Astea sunt pentru media şi pentru suporteri. Dar să speri că o echipă care nu joacă să răstoarne munţii în 2-3 zile, e greu. 

Şi mai e şi problema celor doi jucători aduşi de Şumudică, la cererea lui (n.r. N'Jie şi Boupendza), a mai venit şi Alex Dobre. Va fi o concurenţă fantastică pe dreapta, stânga. Vor trebui să mai iasă din schemă jucători care au evoluat până acum. Dar ei nu au jucat de 5-6 luni în meci oficial. Şi antrenamentele nu au legătură cu jocul. Speranţele lor sunt mari, dar sunt mici pentru suporteri", a declarat Dinu Gheorghe. 

Dan Şucu i-a dat mână liberă lui Şumudică 

”Șumi, sunt cu tine până la capăt! Mergem până în pânzele albe ca o echipă! Și eu, și Victor Angelescu suntem alături de tine, ai credit nelimitat și tragem linie abia la vară. Până atunci nu pleca urechea la nimeni și la nimic! 

ă ceea ce vrei tu, bagă-l pe care vrei, scoate-l din echipă pe care vrei! Eu sunt convins că o să îndeplinești obiectivele și că în vara anului viitor vom fi bucuroși cu toții", i-ar fi transmis Dan Şucu lui Marius Şumudică, potrivit Fanatik. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel