Tenis România a primit aproape jumătate de milion de dolari pentru meciul de la Billie Jean King Cup
Novak Djokovic a fost la doar câteva mingi de meci distanță o calificare a Serbiei în finala Cupei Davis, care se desfășoară la Malaga (Spania) însă Jannik Sinner s-a dovedit a fi mai bun în meciul ”revanșă” disputat cu liderul mondial. Cei doi s-au întâlnit și în partida de dublu câștigată de pereche italiană.
În ciuda acestei eliminări, căpitanul Serbiei, Victor Troicki a avut cuvinte de laudă pentru cel mai titrat jucător al momentului, deținătorul a 24 de trofee de Grand Slam, un record, dar și câștigătorul Turneului Campionilor, pentru a șaptea oară în carieră.
”Sunt mândru de jucătorii mei, de toată echipa. Din nefericire, nu a mers nici anul ăsta. Am fost la un punct distanță să ajungem în finală, unde am fi avut șansele noastre (n.r. să câștigăm Cupa Davis).
Am fost atât de aproape încât această înfrângere are un gust amar în mod evident.
Vreau însă să amintesc meciul fenomenal al lui Misa (n.r. Miomir Kekmanovic) și meciul incredibil al lui Novak împotriva lui Sinner.
Nole este cel mai mare erou al Serbiei, a realizat imposibilul de atât de multe ori, dar toată lumea pierde, e și el om, ăsta e sportul”, a spus Troicki, potrivit We Love Tennis.
Duminică, de la ora 17:00, va avea loc finala Cupei Davis în care se vor confrunta reprezentativa Italiei și echipa Australiei, finalista de anul trecut.
Campioana en-titre, Canada, a fost eliminată de Finlanda.
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...