Echipa nationala Dorin Goian îl pune la punct pe Daniel Boloca. "Asta e, să joace pentru Italia"
Data publicării:
Dorin Goian, fostul fundaş al naţionalei României, a reacţionat după ce mijlocaşul Daniel Boloca a spus din nou de ce a refuzat naţionala României. 

"Când am ajuns în România, mi-am dat seama imediat că am greșit. Nu înțelegeam nimic! Vorbeau foarte repede și m-am trezit la prânz sau la cină cu jucători care încercau să mă integreze în grup și eu râdeam ca un prost. A fost dificil!

O lună mai târziu, m-au chemat din Italia pentru un stagiu în care Mancini a vrut să vadă câțiva jucători tineri din Serie B. Am acceptat și am știut care este destinul meu. M-au sunat din România și le-am spus că sunt sincer, m-au tratat minunat, dar mă simt italian. Am greșit acceptând convocarea României. Dacă mergi la națională, trebuie să o faci cu inima. 

ărinții mei s-au născut în România și au ajuns în Italia. Nu m-am gândit niciodată că o echipă națională mă poate convoca. A fost un sentiment extraordinar pentru părinții mei. Nu eram foarte sigur, am avut îndoieli.

Am discutat cu ei, știam că nu vorbesc limba (n.n. română), acasă vorbim mereu italiană și cel mult câteva cuvinte în limba română”, a spus Boloca, citat de Prosport.

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Dorin Goian l-a pus la punct pe Boloca: Asta e, să joace pentru Italia 

"Cine e Daniel Boloca? Vorbesc foarte serios! Îi urăm baftă multă. Să joace, atunci, în naționala Italiei! 

Chiar nu știam, nu am văzut acel amical cu Slovenia (n.r. - în care Boloca a evoluat șase minute). Dacă e decizia lui și îi pare rău că a jucat pentru naționala noastră, asta e! Să joace la Italia. 

Am spus-o mereu... Să fii convocat la naționala țării tale, să fii printre cei mai buni 24 de jucători români, era o mândrie și confirma faptul că ești un jucător bun, că te afli într-o formă foarte bună. Tot timpul am luat-o ca pe o bucurie, ca pe o mândrie. Dacă vii la lot și mai ești și titular, atunci responsabilitatea e și mai mare.

Golul cu Olanda e cel mai important pentru mine, dar sunt bucuros și datorită evoluției noastre de atunci, bucuros pentru cum ne-am adaptat cu toții acelor condiții de la Constanța, acelui vânt... Dar au fost multe meciuri bune. Orice joc la națională este special, fiindcă ai o foarte mare responsabilitate. 

Mi-aduc aminte cu mare plăcere și de meciul de acasă, cu Albania, ultimul meci din grupa de calificare (n.r. 6-1, în noiembrie 2007, ultima apariție pe vechiul Lia Manoliu). Jucam din postura de echipă calificată, lumea era entuziasmată, a fost un spectacol frumos", a declarat Dorin Goian pentru GSP


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Echipa nationala
Tagurile articolului: daniel boloca  dorin goian  fotbal  italia  nationala  romania 

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

pixel