Superliga Romaniei Dorinel Munteanu are "contractul pe viaţă cu Oţelul. Sper să iasă la pensie de aici". Buget infim, rezultate impresionante
Data actualizării:
Data publicării:
Oţelul Galaţi a învins Universitatea Cluj, scor 2-1, şi s-a calificat în finala Cupei României. În ciuda celui mai mic buget din Liga 1, Oţelul Galaţi se luptă la câştigarea playout-ului şi va juca cu trofeul pe masă în Cupa României, contra celor de la Corvinul Hunedoara. 

Cristian Munteanu, managerul general al celor de la Oţelul Galaţi, a vorbit despre lipsa banilor la Galaţi, despre meciul care 

"Atât am avut de făcut, să tratăm competiţia foarte serios. Asta am şi făcut, am tratat competiţia la fel ca şi campionatul, şi uite că Dumnezeu ne-a adus aici. Vom avea un adversar bun, care a ajuns acolo pe merit, au eliminat echipe puternice din campionat. Oţelul se califică în finală după 20 de ani. Atunci a fost împotriva lui Dinamo şi eu eram în poarta lui Dinamo. Şi am fost şi MVP-ul meciului, câştigat cu 2-0 de Dinamo. 

Pe 15 mai, în 2011, Dorinel Munteanu aducea titlul la Galaţi. Cupa e trofeul care ne lipseşte din vitrină. Şi ne dorim cu toţii să completăm vitrina de trofee a clubului. Suntem la un meci distanţă. Cine crede că va fi un meci uşor cu cei de la Corvinul se înşală", a declarat Cristi Munteanu la Fanatik Superliga. 

Cel mai mic buget din Liga 1: "Puţin peste 2 milioane de euro"

"Am jucat cu FCSB şi Dinamo în grupe, am eliminat Universitatea la Craiova, aseară am câştigat un meci greu, dar meritat. La Galaţi, lucrurile nu sunt întâmplătoare. E multă muncă, seriozitate, şi avem un antrenor care face diferenţa. Vă confirm şi eu că suntem echipa cu cel mai mic buget din România. E puţin peste 2 milioane de euro bugetul. Mă gândesc şi am speranţe că după rezultatele echipei vor veni mai mulţi oameni potenţi din mediul privat, din oraş, lângă noi. Îi aşteptăm cu drag, oraşul merită, suntem cel mai bun ambasador al acestui oraş şi al judeţului. În patru zile la Craiova am avut 2 meciuri, în Cupă şi Campionat. Nu ne-am permis să rămânem acolo 4 zile, ne-am întors acasă şi am plecat iar", a mai spus Cristi Munteanu. 

Licenţa de Europa, în aşteptare

"Noi am depus toată documentaţia pentru Europa, suntem optimişti. Rămâne doar să aşteptăm să vedem ce decide Comisia. Într-un timp scurt aşteptăm. Cred că la finalul acestei luni. Avem emoţii ca fiecare, dar suntem optimişti", a continuat acesta. 

Cantonamentul de vară, la Vatra Dornei 

În pauza de iarnă, gălăţenii s-au antrenat la Vatra Dornei, la temperaturi scăzute, fapt care a atras criticile mai multor antrenori şi comentatori. Oţelul Galaţi a arătat, însă, o formă fizică de invidiat în a doua parte a sezonului, motiv pentru care la vară Dorinel Munteanu îşi va duce elevii în acelaşi loc. 

"Cu siguranţă vom merge acolo. De când a venit Dorinel, toate pregătirile de vară le-am făcut acolo. Chiar dacă am mai mers în Austria, în Antalya, când ne-a permis bugetul, dar la Vatra Dornei am fost prezenţi în ultimii trei ani. Să ne gândim că în lotul nostru actual avem 7-8 jucători cu care am pornit de la Liga a III-a. Dorinel Munteanu a făcut diferenţa, cu băieţii lui, cu strategia lui. Este omul care a făcut să se întâmple totul la Oţelul", a mai spus managerul general. 

Întrebat dacă un alt tip de antrenor la Galaţi ar putea face treabă, Cristian Munteanu a spus că "diferenţa e dată şi de buget, iar Dorinel Munteanu s-a descurcat cel mai bine aici. Au mai fost întârzieri de salarii, ăsta e fotbalul românesc, dar avem un grup serios, de mare caracter, băieţi care au înţeles, şi s-au rezolvat problemele. E greu, însă. În fotbal bugetul face diferenţa. Dacă ne permiteam un buget de 5-6 milioane de euro, altfel vorbeam acum. Şi aşa am fost lipsiţi de şansă în anumite meciuri şi nu am ajuns în playoff". 

"Dorinel are contractul pe viaţă cu Oţelul. Sper să iasă la pensie de aici!", a concluzionat Cristi Munteanu. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel