Superliga Romaniei Dorinel Munteanu i-a pus gând rău Universităţii Craiova. "Ne gândim la semifinale"
Data publicării:
Oţelul Galaţi înfruntă Universitatea Craiova în sferturile Cupei României, iar antrenorul Dorinel Munteanu a transmis că vrea ca echipa sa să se califice mai departe. 

"Sunt două competiţii diferite, pentru noi jocul trecut (2-1 cu FCU Craiova) a fost important din punct de vedere al punctelor. Acum jucăm cu o echipă bună a campionatului, echipa de pe locul doi, care îşi doreşte şi ea să câştige Cupa României. Dar noi mergem încrezători că putem să facem o partidă bună şi trebuie să facem o partidă bună, fără niciun fel de menajament. Şi bineînţeles că ne gândim la o calificare. În această fază a competiţiei există un singur meci şi cine câştigă merge în faza următoare, aşa că şi noi mergem încrezători. Nu voi menaja jucători, voi încerca să alcătuiesc cea mai bună formaţie", a declarat Munteanu, la conferinţa de presă dinaintea meciului.

"Dacă ne luăm după jocurile de până acum de la Craiova, este adevărat că nu am pierdut, dar este trecut, pe mine mă interesează doar prezentul şi viitorul. Eu sper să facem un joc exact, bun. La lotul pe care îl are Craiova, eu nu ştiu dacă trebuie să menajeze un jucător sau altul. Craiova are jucători valoroşi individual, peste media campionatului intern, dar printr-un joc colectiv vreau să anihilez calităţile lor", a adăugat tehnicianul, citat de Agerpres.

Pleacă Dorinel de la Galaţi dacă Oţelul merge în cupele europene?



Dorinel Munteanu spune că jucătorii săi sunt pregătiţi pentru prelungiri în partida cu Universitatea Craiova, şi chiar şi pentru executarea loviturilor de departajare.

"Suntem pregătiţi şi pentru penalty-uri. Un meci de 120 de minute ar putea afecta ambele echipe, nu numai pe noi. Băieţii sunt pregătiţi şi sunt dispuşi la un joc agresiv, pragmatic, să punem presiune pe adversar şi să închidem jocul celor periculoşi", a mai spus Munteanu.

Întrebat dacă participarea într-o cupă europeană ar putea să îl facă să se gândească în privinţa viitorului său la Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu a spus: "Aş vrea să lăsăm această discuţie la o parte şi să ne concentrăm pe ce avem de făcut în ultimele etape şi pe Cupa României".


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

pixel