Superliga Romaniei Dorinel Munteanu iese la atac! Oțelul Galați nu a fost consultată înaintea amânării meciului cu CFR Cluj: „Favorizează echipele puternice”
Data publicării:
Duelul dintre CFR Cluj și Oțelul Galați a fost amânat la cererea clubului ardelean, iar antrenorul Dorinel Munteanu dezvăluie că oțelarii nu au fost consultați înainte de luarea deciziei.

Dorinel Munteanu: „Aceste echipe au bugete de zeci de milioane de euro... își pot face două echipe”

CFR Cluj trebuia să evolueze în fața celor de la Oțelul la câteva zile după returul cu formația Maccabi Petah Tikva, din turul trei preliminar al competiției Conference League.

Echipa ardeleană este cea de-a doua formație care solicită amânarea unei partide din campionatul intern, după FCSB, al cărei meci cu FC Botoșani a fost, de asemenea, amânat.

CFR s-a calificat în turul al treilea preliminar după ce a surclasat echipa belarusă Neman Grodno cu scorul de 5-0 (2-0), în manșa secundă a turului doi.

Antrenorul Oțelului a dezvăluit faptul că părerea clubului de fotbal gălățean nu a fost solicitată înaintea luării deciziei de amânare. Dorinel Munteanu a spus că echipele FCSB și CFR Cluj, participante în Champions League, respectiv în Conference League, sunt favorizate.

„Nu am fost întrebați, la noi a devenit o normalitate acest lucru, ca echipele angrenate în cupele europene să beneficieze de avantaje, deși aceste echipe au bugete de zeci de milioane de euro... își pot face două echipe, să se prezinte și în campionat, și în cupe. Sunt lucruri pe care nu le înțeleg, dar chiar dacă îmi spun punctul de vedere, nu pot să mă pun contra curentului, pentru că atât CFR Cluj, cât și FCSB, dacă mai rămânea și (Universitatea) Craiova... (evoluează în cupele europene).

Îmi pun întrebarea: De ce s-a mai făcut acel țintar?! Sau acea programare...? Am înțeles că suntem programați datorită televiziunilor, la ore diferite, la zile diferite, asta am înțeles. Dar să amâni jocul pentru o participare, încă o dată repet, la echipe care au un buget de zeci de milioane... n-ar trebui să se mai plângă niciuna. Sigur, le doresc tuturor să meargă mai departe, cele care sunt angrenate, CFR și FCSB, dar trebuia să se găsească altă soluție. Nu să se găsească deștepții și mai puțin deștepții.

Nu ne pică bine, pentru că este un ritm de joc al echipei, n-am cu cine să joc...joc amical, cu formațiile de liga a III-a, pentru că liga a II-a este angrenată în competiție. Este un moment dificil, dar trebuie să ne spunem punctul de vedere. Când se votează ceva, suntem întrebați, dar văd că despre aceste lucruri nu suntem întrebați. Favorizează echipele puternice, de ce, nu știu, pentru că e competiție în care și noi suntem angrenați, sau alte echipe... Botoșaniul...în această competiție a Superligii.

Ce pot să spun?! Nu este plăcut, dar nici nu putem să facem nimic”, a spus Dorinel Munteanu.

Nici FC Botoșani nu a fost consultată

Patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat la rândul său, că LPF a luat decizia de amânare a meciului cu FCSB fără a lua în calcul și părerea botoșănenilor: „Nu ne-a întrebat nimeni, cum nu te întreabă la o asemenea chestiune. O dau pe interes… eu nu am ce să fac. Nu depinde de noi. Eu aș vrea să se joace acum. Asta e. Poate nu ne mai pun în decembrie. Era mai bine acum, era cald, sâmbătă seara, veneau oamenii. Pierdem un spectacol sportiv”, a spus Iftime, pentru Botoșani Online.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel